Arena „Antonio Alexe” a găzduit joi, 15 octombrie 2015, atelierul de lucru având ca temă „Dezvoltarea locală prin economie socială”. Evenimentul a fost organizat de către șase structuri de economie socială (SES) din județul Bihor: Asociația CRIȘANA PRO CONSULT (producție peleți), Asociația „LA FEMME HEUREUSE” (confecții costume populare și broderii), Asociația SOCIAL Curtuișeni (prelucrare piatră pentru pavaje), Asociația CONSULT Curtuișeni (prelucrare lemn), Asociația ECO Holod (întreținere spații verzi, servicii de curățenie interioară și exterioară) și Asociația SOCIO Holod (întreținere spații verzi, servicii de curățenie interioară și exterioară).
Pe proiecte
Cele şase structuri de economie socială au fost înfiinţate în cadrul a două proiecte „CRESC – capabil de reuşită prin economia socială” (ID143827 și ID 144086) și sunt cofinanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Domeniul Major de Intervenție 6.1.
În cadrul dezbaterii la care au participat peste 30 de persoane – angajați SES, agenți economici, reprezentanți ai autorităților publice, mass media, etc. – Cristian Manciu, manager la Asociația CRIȘANA PRO CONSULT a subliniat importanța acestor structuri noi care vin să întărească economia locală și să ofere locuri de muncă unor categorii defavorizate: femei în situații de risc, persoane de etnie romă, persoane cu dizabilități, persoane care fac parte din familii cu peste doi copii, persoane care fac parte din familii monoparentale, persoane care trăiesc din venitul minim garantat.
„În cadrul acestor structuri de economie socială, la nivelul județului Bihor, sunt angajate peste 40 de persoane care până acum aveau mari probleme să își găsească un loc de muncă. Astăzi, toți aceștia sunt activi pe piața muncii și au o sursă sigură de venit. Este îmbucurător că reușim astfel să ne aducem contribuția la dezvoltarea comunităților locale și să dovedim că aceste structuri pot fi viabile și pot să asigure bunăstare acolo unde își desfășoară activitatea”, a precizat Cristian Manciu.
Roxana Carțiș, managerul Asociației SOCIO Holod a arătat că pentru reușită este nevoie de o bună colaborare cu autoritățile locale și de spijinul direct al conducerii primăriei, în timp ce Anca Birou, manager ECO Holod s-a arătat bucuroasă că angajații SES nu mai sunt nevoiți să plece să lucreze în străinătate ci preferă să rămână acasă alături de familie și să aducă bani spre comunitatea locală.
Cristian Toma, reprezentantul Asociațiilor de Curtuișeni care se ocupă de prelucrarea lemnului și producerea pavajelor a ținut să precizeze că structurile de economie socială asigură garanție pentru lucrările executate și pun un accent foarte mare pe siguranța lucrărilor, mai ales în cazul spațiilor de joacă destinate copiilor.
La mijlocul lunii noiembrie a acestui an, va avea loc o nouă masă rotundă-dezbatere pe tema activității structurilor de economie socială din județul Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!