Liceenii de la nouă școli bihorene și-au dezvoltat competențele antrepronoriale printr-un proiect inedit, InnoSchool. Este vorba de un proiect finanțat din fonduri europene prin Programul Transnațional Dunărea, Axa Prioritară 1 „Inovare și responsabilitate socială în Regiunea Dunării”, Obiectiv specific „Creșterea competențelor pentru inovarea în mediul social și mediul de afaceri”. Proiectul are durata de implementare de 36 de luni cu începere din 1 septembrie 2018 și este implementat în România de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor.
[eadvert]
La proiectul pilot au participat 211 elevi de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” Oradea, Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” Beiuș, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Oradea, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Oradea, Liceul Tehnologic nr 1 Salonta, Liceul Teoretic German „Friederich Schiller” Oradea, Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș și Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Oradea.
„Proiectului InnoSchool propune liceenilor o nouă pedagogie de învățare centrată pe dezvoltarea competențelor antreprenoriale, printr-o ingenioasă sinergie între practici tradiționale de predare și metode, activități digitale, socializare online și competiții interșcolare. Această nouă inițiativă curriculară va fi rezultatul unui proces participativ de elaborare, prin valorificarea expertizei celor 11 parteneri ai proiectului, dar și prin ateliere de lucru, consultări publice și acțiuni comune cu factori de decizie, pe tot parcursul implementării sale”, ne-a informat Cristina Mang, manager comunicare în cadrul proiectului.
Obiectivele proiectului
InnoSchool abordează tocmai nevoia de schimbare a sistemului, pentru a sprijini o cultură antreprenorială slab dezvoltată, dar și pentru a crește implicarea în inovarea socială, începând din perioada adolescenței. Vârsta de 16-17 ani, când adolescenții sunt elevi de liceu, este o perioadă crucială pentru a motiva și stimula interesul lor, acest fapt având un impact major în viitoarele lor decizii legate de alegerea unui loc de muncă și a unei cariere.
Obiectivul general al InnoSchool este de consolida inovarea socială și spiritul antreprenorial al elevilor de liceu prin dezvoltarea, testarea și introducerea unui sistem inovativ de învățare intitulat simbolic „InnoSchool”.
„InnoSchool îmbină elemente noi și atractive adresate adolescenților cu scopul de a spori interesul acestora pentru învățare, dar și de a optimiza întregul sistem educațional”, subliniază Cristina Mang.
Primul obiectiv specific al InnoSchool este de a crește atractivitatea învățării la elevii de liceu, printr-o serie de modificări aduse curriculumului, în scopul dezvoltării inovării sociale și a spiritului de antreprenoriat al acestora. Al doilea obiectiv specific este de a îmbunătăți cunoștințele părților interesate din educație, din mediul economic și social, dar și ale factorilor de decizie privind utilizarea acestui sistem de învățare inovativ. Al treilea obiectiv urmărește chiar consolidarea bazelor educației prin implementarea „InnoSchool” în curriculumul liceal.
Proiectul InnoSchool introduce patru elemente inovative de bază:
-jocul digital, axat pe simularea în mediul online a inovației sociale și a antreprenoriatului, combinat cu prelegeri, îndrumări și sesiuni de reflecție susținute de profesori pentru a maximiza impactul educațional, prin intermediul unui proces experiențial de învățare; schimbul de idei online (social media) și competiția interșcolară pentru creșterea atractivității sistemului de învățare; dezvoltarea sistemului educațional InnoSchool în mod participativ, prin implicarea organelor de decizie, a liceelor, a organizațiilor din sfera afacerilor și a serviciilor sociale;
-dezvoltarea unor Planuri de acțiune pentru a include sistemul de învățare InnoSchool în curriculum, asigurându-se astfel sustenabilitatea sa și impactul semnificativ în societate.
„Inițiativa noastră se referă la dezvoltarea unui sistem educațional inovativ, mai precis o nouă pedagogie grație unui design și proces participativ de elaborare a sa. De asemenea, ea este și rezultatul unei intense interacțiuni, a unui proces de învățare, de cooperare și de performanță între partenerii proiectului. În același timp, reunește – prin workshop-uri, grupuri consultative și focus grupuri – profesori și alte persoane implicate în activitatea școlii, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai serviciilor sociale, organizații non-guvernamentale și organisme decizionale”, explică managerul de comunicare.
InnoSchool a fost implementat în acest an școlar în 83 de școli, din nouă țări europene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!