Primăria are în licitație atribuirea serviciilor de dezinsecție, deratizare, dezinfecție și tratamente fitosanitare, la o valoare mult mai mare față de contractul anterior. Licitația a fost lansată în 22 decembrie 2020 și este, încă, în faza depunerii de oferte. Contractul este deținut, în prezent, de firma Coral Impex dar va expira în iunie 2021.
[eadvert]
Serviciile DDD au fost atribuite către Coral Impex în 2016, în urma unei licitații, prețul contractului a fost de 390 mii lei pe an fără TVA respectiv peste 1,5 milioane lei fără TVA, pe patru ani.
Valoarea pusă la bătaie de Primăria Oradea la în licitația lansată la finalul anului trecut este de peste 17 milioane lei.
Primarul Florin Birta argumenta, la lansare licitației, că „noi dorim o frecvență mult mai mare a serviciului”. În contractul actual, cu Coral, opetarorul are sarcina de a acționa contra dăunătorilor de patru ori. Edilul zice că frecvența la crește la 12 acțiuni pe an – „și de 3 ori pe lună să facem dezinsecția, să nu ne mai aflăm în situația că tot orașul e împânzit de țânțari„
Primăria a cerut ca ofertanții să dețină echipamente speciale care, de la marginea durmurilor, cu ajutorul unei pompe, să poată intra cu substanțele până la 20 de m peste proprietățile orădenilor, fapt care ar crește eficiența serviciului.
Anii trecuți, din cauza primăverilor ploaioase, dezinsecția a dat rateuri numeroase, astfel că serile de vară în Oradea, mai ales în parcuri și de-a lungul cursurilor de apă, au fost insuportabile din cauza roiurilor de țănțari.
Șeful Direcției Tehnice, Mircea Ghitea, consideră că licitația pentru desemnarea noului opetator de DDD va avea o soartă similară celei pentru salubrizare, care s-a prelungit din cauza contestațiilor. Din cauza sumei mari puse la bătaie, și pasiunile vor fi pe măsură, anticipează el.
Trimite articolul
XŞi încă ţânţarii nu au fost cine ştie ce în Oradea anul trecut cam prin iulie-august, ci problema a fost cu acele pepi mici, numite “Tigrul de platan”, care circulau în roiuri mari şi intrau în ochi.
Coral Impex o firma de toata jena. Normal ca tot ei castiga cand sunt sub protectia/aripa fostului primar Bolojan. Fiecare isi ia partea iar populatia sta si sufera ddupa serviciile de cacat ale firmei mirobolante. Servicii de cacat cam in toate domeniile.