Primăria anunță modificarea datei la care va avea loc dezbaterea publică a „Regulamentului privind aplicarea unor cote adiționale de impozitare pentru clădirile care nu respectă încadrarea în frontul stradal construit și/sau regimul de înălțime stabilit”. Aceasta fusese, inițial, anunțată pentru luni, 2 iulie.
Municipalitatea transmite că „din motive obiective”, adică sala a fost rezervată anterior pentru alt eveniment, dezbaterea va avea loc miercuri, 4 iulie 2018, de la ora 16:00, în sala mare a Primăriei Oradea.
„Obiectivul principal al acestui regulament îl constituie punerea în valoare a fondului construit și îmbunătățirea aspectului urbanistic al Centrului Istoric și al principalelor artere rutiere din Municipiul Oradea. Regulamentul a fost supus dezbaterii publice începând cu data de 31 mai 2018, fiind postat pe site-ul Primăriei Oradea, la secţiunea Dezbateri publice”, mai transmite Primăria, printr-un comunicat de presă.
Destinatarii?
Trasată mai degrabă în linii generale, varianta pusă în dezbatere publică mai mult ridică semne de întrebare decât să ofere răspunsuri. Încă din titlul regulamentului se vorbește de „încadrarea în frontul stradal construit și/sau regimul de înălțime stabilit”. Doar că, până în acest moment, nu există un regim de înălțime stabilit pentru străzile din Oradea. Specialiștii se referă la o înălțime maximă existentă pe stradă sau admisă de condițiile particulare ale unei zone dar nu de o înălțime stabilită.
După cum spune regulamentul, aceasta urmează să fie definită în urma unui studiu urbanistic. Cu sau fără regulă bine bătută în cuie, administrația Bolojan anunță că chiar din prima zi a anului viitor, aceste clădiri urmează să fie supraimpozitate cu 50%. Acesta este adaosul maxim îngăduit de Codul Fiscal municipalităților.
Primăria a avut o încercare de a pune în perspectivă măsura, printr-o conferință de presă la care au participat Adriana Lipoveanu – Instituția Arhitectului Șef, Eduard Florea – Direcția Economică și arhitectul Eugen Pănescu, reprezentant al firmei Plankwerk, cea care a realizat Planul Urbanistic General al Oradiei și lucrează la un plan urbanistic zonal pentru Centrul istoric.
„Venim cu acest regulament, care vizează aplicarea unor cote suplimentare de impozitare unor clădiri. Baza legală este aceeași ca și în cazul altor supraimpozitări sau al construcțiilor neracordate la utilități. Codul Fiscal are reglementarea că lasă în decizia autorității locale instituirea de cote adiționale de impozit de până la 50% pe criterii economice, sociale, geografice. În cazul de față, criteriul este legat de urbanism”, a declarat Eduard Florea, directorul economic.
Arhitectul Pănescu a apreciat că „dezvoltarea unor parcele din zona centrală a rămas în urmă cu pasul dezvoltării orașului. Sunt acelea care pot suporta mai multă dezvoltare, mai multă destinație, într-un context în care densitatea urbană este ceva de dorit”.
În opinia sa, „valoarea parcelelor și a imobilelor trebuie să crească, nu neapărat speculativ”. Regula, spune, totuși, că un proprietar presat de o sarcină fiscală este mai expus speculanților, așa cum o proprietate marcată cu bulina roșie a vreunei neconformități va pierde din valoarea inițială.
Citiți principiile noastre de moderare aici!