Profitând de noul Cod Fiscal, edilii anunţă supraimpozitarea proprietăţilor abandonate.
De luna aceasta, serviciul de specialitate din cadrul Poliţiei Locală începe verificarea stării în care se află clădirile din Centrul Istoric, de pe principalele artere ale oraşului şi din parcurile industriale ale oraşului.
În baza inventarului făcut, unii proprietari, nu mulţi, vor primi scutiri de impozit pe proprietăţile aflate în stare foarte bună în vreme ce alţii, cu siguranţă mai numeroşi, se vor trezi cu impozitul pe anul viitor dublat, pentru clădirile aflate într-o stare foarte proastă. Dacă nu şi le repară, anul următor impozitul se va triplă, şi tot aşa, până la de cinci ori valoarea sarcinii fiscale.
Aşa înţelege administraţia Bolojan să uzeze de dreptul pe care-l dă Codul Fiscal, de a supraimpozita până la de cinci ori proprietăţile neîngrijite.
City-managerul Eduard Florea şi arhitectul- şef Adriana Lipoveanu au anunţat că, deşi legea permite, la Oradea nu se vor supraimpozita terenurile neîngrijite, din cauză că impozitul se stabileşte o dată într-un an iar starea unui teren se poate modifica de la o lună la alta.
City-managerul Eduard Florea şi arhitectul şef Adriana Lipoveanu au ieşit miercuri, în public cu politica Primăriei referitoare la supraimpozitarea clădirilor neîngrijite. Măsura este prevăzută ca posibilitate în Codul Fiscal şi va fi dezbătută public luna viitoare, împreună cu taxele şi impozitele pe anul viitor. Ca o compensaţie, clădirile în stare foarte bună aflate în Centrul Istoric vor primi scutire de impozit.
„Poliţistul bun, poliţistul rău”
Aşa a calificat city-managerul setul de măsuri care urmează să fie aplicate de anul viitor. Acestea se referă la supraimpozitarea clădirilor neîngrijite respectiv la scutirea de impozit pe clădirile aflate într-o stare tehnică foarte bună.
Florea susţine că, încercând să motiveze proprietarii să-şi îngrijească terenurile sau clădirile, Primăria a folosit avertismentele şi amenzile, dar fără prea mare succes. „Numai în acest an s-au aplicat 1283 de avertismente şi sancţiuni pentru terenurile neîngrijite, iar peste 252 de proprietari au fost sancţionaţi pentru starea neîngrijită a clădirilor pe care le deţin”, spune el.
Folosindu-se de oferta Codului Fiscal, administraţia Bolojan a introdus, cu acelaşi scop, dublarea impozitelor pe clădirile deteriorate.
„Pentru anul 2016 se propune o dublare a impozitului pentru clădirile neîngrijite. În acest sens am stabilit o serie de zone prioritare: clădirile din Centrul Istoric, clădirile de pe arterele principale şi cele de pe platformele industriale, zone pentru care se vor întocmi note tehnice de constatare, ce vor reflecta starea tehnică a clădirii”, zice Florea.
Pe teren
Notele tehnice se vor realiza prin descinderea în teren a specialiştilor din Compartimentul Disciplina în Construcţii din cadrul Poliţiei Locale Oradea. Fiecare fişă tehnică analizează trei elemente, fiecare notat cu un punctaj: aspectul exterior al clădirii (acoperiş +faţada) – 50 puncte, elementele de structură ale clădirii – 45 puncte şi împrejmuirea clădirii, adică gardurile – 5 puncte.
„Regulamentul îi va bucura pe proprietarii clădirilor monument istoric, dacă starea tehnică a clădirilor pe care le deţin va fi notată cu FB (foarte bine). Este un lucru normal ca aceşti proprietari să beneficieze de scutiri de impozit”, apreciază Adriana Lipoveanu.
Dacă facilitatea este limitată la clădirile monument sau la perimetrele protejate, supraimpozitarea se aplică în toate zonele luate la inventariat de angajaţii Primăriei. Ca şi cum cheltuielile cu renovarea unei case ar fi diferite în funcţie de zonă…
Lipoveanu a punctat două situaţii în care proprietarii pot primi scutire de impozit: clădirile reabilitate prin programul multianual pentru care există proces verbal de recepţie sau în cazul clădirilor reabilitate înaintea demarării programului multianual de reabilitare a faţadelor, care se află într-o stare tehnică foarte bună. Indiferent de asta, ca să primească scutirea, proprietarii trebuie să depună cerere.
Inventarierea clădirilor va începe din această toamnă: inspectorii de specialitate vor parcurge Centrul Istoric, arterele principale şi platformele industriale cu fişele în mână. Rezultatul se va comunica fiecărui proprietar în parte. Cei nemulţumiţi au la dispoziţie modalităţile clasice de contestare a unui act administrativ.
Fiecare dintre supraimpozitări se va vota în Consiliul Local. Nu şi scutirile de impozit. Materialele urmau să fie postate pe site-ul Primăriei până azi şi apoi dezbătute public în 5 noiembrie 2015, de la ora 16:00, în sala mare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!