Miercuri, 29 aprilie 2015, ora 11:00, la sediul ABA Crişuri va avea loc dezbaterea publică cu tema: „Consultarea şi implicarea activă a publicului în managementul apelor- Dezvoltarea programului de măsuri în vederea reducerii poluării cauzate de activităţile agricole”.
În acest sens, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri invită publicul să contribuie cu propuneri, opinii sau comentarii în vederea îmbunătăţirii versiunii preliminare a celui de al II-lea Plan de Management al Spaţiului Hidrografic Crişuri (PMSH Crişuri), elaborat pentru perioada 2016-2021. Planul este principalul instrument de punere în aplicare a Directivei Cadru Apă şi are ca scop fundamentarea acelor măsuri, acţiuni, soluţii sau lucrări prin care se ating şi se menţin obiectivele de mediu ale corpurilor de apă.
Structură
Documentul este structurat pe următoarele componente: caracterizarea apelor de suprafaţă şi subterane, zone protejate, starea apelor, obiectivele de mediu, identificarea presiunilor antropice importante, evaluarea impactului, programele de măsuri, analiza economică, excepţiile de la obiectivele de mediu şi progresele înregistrate faţă de primul plan.
Documentul a fost publicat pe website-ul instituţiei şi poate fi descărcat, din secţiunea Consultarea Publicului/ Documente ale Secretariatului Tehnic al Comitetului de Bazin/ Consultarea Publicului PMSH Crişuri 2016-2021, (http://www.rowater.ro/dacrisuri/SCAR/Planul%20de%20management.aspx). Cei care nu au acces la internet, au posibilitatea de a consulta documentul la sediul instituţiei, str. Ion Bogdan nr.35 Oradea, în timpul orelor de program.
„Cea mai bună cale de protecţie şi îmbunătăţire a mediului acvatic este cea de implicare activă a fiecăruia dintre noi. Procesul de consultare publică se va desfăşura până la data de 22 iunie 2015. Publicul interesat poate trimite observaţii sau sugestii pe adresa de e-mail dispecerat@dac.rowater.ro, prin fax la numărul 0259/444237 sau prin poştă”, spune Dorel Dume, directorul ABA Crişuri.
La sfârşitul anului 2015, Planul de Management al Spaţiului Hidrografic Crişuri, care va conţine şi analiza comentariilor şi propunerilor primite din partea factorilor interesaţi în timpul consultărilor, va fi avizat de către Comitetul de Bazin, urmând a fi publicat la 22 decembrie 2015 pe website-ul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!