Proiectare lacunară şi execuţie „din alt film”, sub ochii celor cu atribuţii în verificarea şi aprobarea documentelor şi execuţiei, Primăria şi Inspectoratul de Stat în Construcţii. Aceştia sunt, la prima vedere, cei mai importanţi factori care au dus la transformarea lucrării, dintr-o perlă a coroanei, într-o tinichea de coada Primăriei.
Bani HU-RO
Amenajarea Dealului Ciuperca s-a conturat în 2011, după ce Primăria a căpătat acces la banii europeni din programul de cooperare transfrontalieră HU-RO. Executivul a atribuit proiectarea lucrării către Poliart SRL, firma arhitectului Daniel Tivadar şi execuţia a ajus la Abed Nego, firma lui Marius Ionaşcu. 1.942.304 euro a fost valoarea totală a investiţiei.
Proiectantul a livrat, în primă fază studiul de fezabilitate şi studiul geotehnic al terenului, întocmit de firma Proiect Geo 2003. A primit şi acordul de mediu, în această etapă.
În 2014, după modificarea proiectului european, suprafaţa de amenajat s-a redus. Din plan a dispărut arteziana şi a apărut restaurantul. Firmele contractante au reluat etapa iniţială, Studiul de fezabilitate (SF) şi Studiul geotehnic. Cum lucrarea era deja începută, Agenţia de Protecţia Mediului a refuzat să îşi dea acordul, clasând cererea.
Foraje şi atenţionări
În cadrul Studiul geotehnic s-au făcut 12 foraje la adâncimi cuprinse între şase şi opt metri. Acestea au arătat că iniţial, dealul avea, în profil, un strat vegetal de maxim 0,5 metri aşezat peste argile cenuşii tari, în strat compact, până la adâncimea de şase metri.
S-a făcut apoi şi Studiul de risc natural al terenului. Acesta arată că „amplasamentul este situat la interferenţa zonelor a 3-a (potenţial alunecător redus), a 2-a (potenţial mediu) şi 1-a (potenţial maxim alunecător)”.
Studiul de risc, un document cerut de finanţatorul european, dar cu importanţă minoră în proiectare, din cauza subiectivităţii celui care-l întocmeşte, conţine atenţionări importante: „cu toate că din lucrările geologice executate pe amplasament rezultă că la ora actuală (anterior proiectului n.r.) versantul are asigurată stabilitatea locală, se recomandă şi un Calcul al Stabilităţii versantului. În zonele unde diferenţele de nivel sunt mai mari se recomandă executarea de ziduri de sprijin. La amplasarea construcţiilor pe versant se vor executa foraje geotehnice pe fiecare obiectiv în parte. Ideal ar fi să se execute şi lucrări de îmbunătăţiri funciare în scopul de a capta apa de suprafaţă şi de infiltraţie”.
Cerinţa realizării „Calculelor de stabilitate ale versantului, iar soluţia pentru lucrările de sprijinire vor fi adaptate rezultatelor acestui calcul” apare în mai multe locuri documentaţie, inclusiv în referatul verificatorului, prof. ing. Florian Roman.
Recomandări „uitate”
Doar că în etapa proiectului tehnic de execuţie, cea mai importantă parte a proiectării, nu s-a mai ţinut cont de avertisementele specialiştilor geologi.
„Infrastructura s-a proiectat având la bază studiul geotehnic din aprilie 2014 (cel aferent SF-ului, n.r.)”, se arată în descrierea proiectului tehnic livrat de Poliart SRL Primăriei. Niciun calcul suplimentar de stabilitate a versantului, deci. Asta deşi în Studiul de risc s-a recomandat în mod expres ca fiecare amenajare din proiect să se facă pe baza acestor calcule, „în acord cu cerinţele proiectanţilor de structuri, drumuri şi tehnico-edilitare”.
Acelaşi studiu recomandă, „aducerea pantelor mai mari de 12-14 grade la valori egale sau sub această cifră. Lucrările din această categorie se vor executa obligatoriu cu prin debleiere, pământul rezultat va fi evacuat din incinta perimetrului”. Modul în care s-a respectat această recomandare era vizibil cu ochiul liber – pe alocuri, pantele rezultate după amenajare erau similare unor trasee de căţărat de dificultate redusă.
De asemenea, studiul geotehnic conţine şi recomandările ca aleile să fie protejate cu ziduri de sprijin iar amenajarea să cuprindă „şanţuri şi rigole betonate sau dalate, acoperite cu grătare”.
După cum se ştie, protejarea aleilor s-a făcut cu gabioane şi fără sistem de drenaj.
La „Lucrări de sprijinire”, Studiul de risc arată că „în aceste situaţii se recomandă, în general, să se execute susţineri cu piloţi, coloane barate sau încastrate”, în poziţii determinate de un „proiect de asigurare a stabilităţii taluzurilor şi versanţilor”. Nici proiectul tehnic de execuţie deci nici amenajare nu conţine aşa ceva, s-a preferat o amenajare aşa-zis „elastică” pentru alei. Toate acestea apar acum, după dezastru.
Instabilitate
Recomandările din studiile preliminare nu se mai regăsesc şi în etapa ulterioară de proiectare, fapt confirmat de mai mulţi experţi. Prof. ing. Roman apreciază că, în situaţia lucrărilor pe terenuri cu risc alunecător, colaborarea dintre geotehnician şi proiectant este esenţială pe tot parcursul lucrării.
„Când ai un astfel de amplasament trebuie să îţi pui întreabarea: e stabil sau nu e stabil? Chiar dacă e stabil în situaţia lui naturală, orice lucrare făcută pe versant înseamnă modificarea configuraţiei versantului. În urma acesteia, poate deveni instabil. Deci trebuie verificată stabilitatea atât pe versantul natural cât şi pe versantul propus. Se schimbă linia terenului în urma lucrărilor. Pe perioada execuţiei este iar un stadiu foarte sensibil. Se fac săpături şi până a le umple cu beton, rezultă în versant nişte gropi care pot destabiliza. Trebuie analizată stabilitatea pe versantul natural, pe versantul mobilat cu clădiri şi în faza intermediară de execuţie. Analiza o fac experţii. Aici nu s-a făcut. În stadiul SF-ului s-a făcut studiul geotehnic şi apoi nu s-a mai făcut deloc studiul de stabilitate. Acesta e de bază, dă siguranţa sau semnul de întrebare. Nimeni nu a băgat în seamă ce am scris eu acolo”, observă verificatorul studiului geotehnic din cadrul SF-ului.
Astfel, studiul detaliat geotehnic al terenului ar fi necesitat îndesirea forajelor, pe puţin dublu faţă de câte s-au făcut. „Lumea în general, nu vrea să facă forajele, sunt scumpe şi analiza datelor ia ceva timp. Dar dacă nu le faci după normative… asta e, s-a executat lucrarea şi s-a produs alunecarea”, comentează un alt expert geolog.
Pământ şi apă…
Dar, în afară de proiectarea lipsită de calcule de stabilitate a versantului, şi executarea propriu-zisă ridică semne de întrebare. Sunt specialişti care pun alunecarea de teren pe seama faptului că, în loc să care pământul rezultat din excavări afară de pe amplasament, constructorul a preferat să-l aranjeze pe deal. Asta în ciuda avertisementelor din documentaţie, cum că nici măcar „în timpul săpăturilor nu se permite depozitarea pământului pe marginea săpăturii nici măcar temporar, fiind necesar transportul imediat”. De altfel, caietul de sarcini întocmit ulterior prevede cantităţi şi costuri estimate pentru fiecare categorie de săpătură – pentru alei, pentru construcţii sau pentru defişare, de exemplu. Existenţa umpluturii de pământ este relevată de forajele care s-au făcut după alunecare, pentru determinarea soluţiei de consolidare. Acestea au arătat că pe deal, între stratul vegetal de 0,5 m şi argile a apărut un stat de pământ netasat. În unele locuri, mai exact acolo unde s-a produs alunecarea, aceste umpluturi depăşesc cinci metri grosime.
„Aşa ceva nu era permis. Dacă cineva ar vrea umplutură pe deal, ar fi trebuit să fie amenajare în trepte, cu ziduri de sprijin. Dacă lucrarea ar fi fost cu pământ de umplutură, ar fi trebuit făcut un proiect special pentru asta. Ori, original – profilul arată un strat compact de argilă, cu sol vegetal deasupra, în strat subţire. Ce a apărut după, e stratul vegetal cu un strat de cinci metri de umplutură, peste argilă, chiar acolo unde s-a rupt”, arată un specialist geolog.
Ca şi cum greutatea pământului de umplutură nu ar fi de ajuns să o ia la vale cu alei, gabioane şi puncte de belvedere cu tot, în pământ s-au băgat aspersoare, pentru gazon. Cumva, pare evident că o lucrare în zonă cu potenţial de alunecare are nevoie de sisteme de drenaj, nu de adaos de apă în pământ.
Cantitatea arătată de contoarele de apă de pe deal dă de gândit. Nu-i exclus să fi apărut scurgeri care să fi contribuit la îmbibarea solului, care a luat-o la vale pe stratul de argilă.
Despre culpe… va urma
Faţă de aceste informaţii, edilii evită, în continuare să arate spre vinovaţi. „Noi am angajat echipa de proiectare pentru lucrare, care a făcut studiile, care la rândul lor au fost verificate”, spune viceprimarul Mircea Mălan. Acesta insistă că aşteaptă de la expertul timişorean Marin Marin şi de la echipa sa un răspuns. „Până la sfârşitul lui ianuarie au termen să predea expertiza din care să reiasă cauzele alunecării de teren, pe baza analizei documentaţiei tehnice şi a calităţii lucrărilor. Până atunci, nu am ce spune. Fiecare dintre părţile implicate îşi susţine nevinovăţia”, spune Mălan. E de notorietate declaraţia patronului Abed Nego cum că alunecarea de teren de la Ciuperca este un dezastru natural şi că statul ar trebui să plătească consolidarea şi refacerea.
De altfel, bună parte din culpă cade în cârca celor care au avizat documentaţia fără să ia în seamă recomandările insistente referitoare la calculele de stabilitate şi la lucrările de consolidare şi îmbunătăţiri funciare. Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Primăria, prin Serviciul de Autorizare au trecut cu vederea că proiectului tehnic îi lipsesc studiile geotehnice de detaliu, aprobând şi ştampilând, deci, o documentaţie incompletă. În aceste condiţii, devine şi mai greu de împărţit culpa.
Bani, în prostie
„Un versant din ăsta se poate gestiona cu costuri minime dacă-l laşi în pace sau dacă intervii şi faci ce trebuie înainte de a porni el la vale. După ce a pornit singur, bagi bani în prostie să-l mai refaci”, este opinia expertului Florian Roman. Rămâne de văzut ai cui bani se vor băga, în prostie, în stabilizarea dealului şi refacerea amenajării.
Până una, alta, poziţia oficială a Primăriei este că lucrările urgente de consolidare vor fi acoperite de la bugetul oraşului. Ulterior, în funcţie de vinovăţiile care vor fi deduse din expertiză, vicele spune că Primăria se va îndrepta împotriva celor responsabili, pentru recuperarea banilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!