De luni, nouă deținuți închiși la Penitenciarul Oradea sunt scoși să igienizeze orașul. Nu pe gratis, ci pe banii noștri din taxele date Primăriei Oradea.
[eadvert]
Adina Bîrda, purtător de cuvânt la Penitenciarul de Maximă Siguranță Oradea a transmis: “Pornind de la importanța dezvoltării abilităților practice ale persoanelor private de libertate precum și de valorizare a actului educațional însușit în perioada detenției, începând cu data de 16.08.2021, un număr de 9 deținuți repartizați în regim deschis, vor desfășura activități de igienizare și întreținere spații verzi pe raza municipiului Oradea, în baza contractului încheiat cu Primăria Oradea”.
Colaborarea dintre Pușcărie și Primărie trece de 20 de ani și are, potrivit Penitenciarului Oradea, ca scop comun “valorizarea muncii ca proces cu valabilitate îndelungată, indiferent de rolul avut în societate și de implicare a instituției penitenciare în viața comunității, astfel încât să devină parte activă a acestuia, în scopul facilitării demersurilor de reintegrare socială a persoanelor private de libertate prin adoptarea unor modele prosociale”.
Se caută parteneri
De altfel, în funcție de conduita preventivă și de măsurile adoptate la nivel național, impuse de contextul epidemiologic, conducerea instituției penitenciare orădene transmite că își propune “identificarea de parteneri instituționali îpentru folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de deținuți, atât în interiorul locului de deținere cât și în exteriorul acestuia. În conformitate cu prevederile în vigoare, o cotă de 50% din sumele de bani obținute de persoanele condamnate din munca cu plată, se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părții civile, diferența putând fi utilizată pentru exercitarea dreptului la cumpărături, convorbiri telefonice dar și pentru menținerea sau creșterea capacității de a-și câștiga existența după liberare”.
Reprezentanții Penitenciarului Oradea încurajează agenții economici, care sunt interesați de oferta de forță muncă cu persoane private de libertate, să aibă în vedere avantajele fiscale pe care le prezintă încheierea contractelor de prestări servicii cu Penitenciarul Oradea, dar și “importanța deosebită pe care o reprezintă munca pentru realizarea scopului pedepsei și reintegrarea în societate a persoanelor condamnate”.
Datorită profilului de activitate al Penitenciarului Oradea, oferta vizează cu preponderență munca necalificată, cu deținuți din regim închis, ce poate fi prestată în spațiile interioare (cusătura manuală a încălțămintei ori a altor accesorii vestimentare, producție de ambalaje din carton / mase plastice, componente electronice, cabluri electrice etc) ori în hale exterioare cu respectarea condițiilor de siguranță.
Disciplina muncii, supravegherea și paza deținuților în timpul activităților lucrative sunt asigurate fără costuri suplimentare, de polițiștii de penitenciare special instruiți și pregătiți în acest sens. Informații suplimentare pot fi obținute direct la sediul Penitenciarului Oradea sau prin accesarea paginii de internet a instituției http://anp.gov.ro/penitenciarul-oradea/ unde se regăsește oferta de muncă, la numărul de telefon 0259/419.881 int. 110 sau prin e-mail: poradea@anp.gov.ro.
Trimite articolul
XAr trebui scosi si postacii psd, cei anti Bolojan. Supravegheati calare pe cal, cu bastonul si caini.
-
Sunt nebun la cap si beat turta.
-
Instigarea se uimeşte conform blegilor
-
,,du-te teleorman”
Ei plătiți protejând mediul se aratã și remediul.
asa scrieti ca ar fi prima data cand detinutii lucreaza in Oradea / Bihor… ca si exemplu la inceputul aniilor 2000 detinutii au schimbat caiile de rulare pentru tramvai in zona Aura – Cantemir sau chiar pana in capatul Nufarului