Potrivit prevederilor legii pentru alegerea preşedintelui României şi a celei privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, persoanele private de libertate de cetăţenie română aflate în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au putut vota numai dacă au avut vârsta de 18 ani şi dacă prin hotărâre judecătorească definitivă nu au fost condamnate la pierderea drepturilor electorale. Au avut astfel drept de vot următoarele categorii: persoanele private de libertate arestate preventiv şi aflate în curs de judecată, persoanele condamnate care nu au fost lipsite de drepturi electorale prin hotărâre judecătorească definitivă, cele faţă de care s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru de reeducare dacă au împlinit 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor.
284 cu drept de vot
Din efectivul de 460 persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Oradea, doar 284 au avut drept de vot. Dintre acestea, 265 au declarat în scris că doresc să voteze, iar 33 au refuzat să-şi exercite acest drept. Administraţia penitenciarului orădean a luat măsuri pentru buna desfăşurare a procesului de votare cu asigurarea caracterului secret şi liber exprimat al votului.
Gabriel Ţica, purtător de cuvânt al Penitenciarului, a declarat că un procent de 87,9% dintre deţinuţii cu drept de vot au vrut să îşi exercite dreptul constituţional, fapt pe care îl interpretează ca fiind pozitiv pentru că dorinţa deţinuţilor de a se implica în viaţa socială înseamnă revizuirea comportamentului antisocial pe care l-au avut în trecut.
Unul dintre deţinuţii care au votat ne-a declarat că a vrut să voteze fiindcă se simte român: „Mă simt român consider că votul meu e important. Am votat ca cetăţean al României, pentru că am vrut să îmi demonstrez mie că acest drept e important şi pentru că vreau să fie un semnal şi pentru ceilalţi cetăţeni că a vota este important pentru ei, pentru societate, pentru ţară”. Un alt deţinut care a votat a relatat că a votat pentru ca să aibă un viitor mai bun şi consideră că „toţi românii ar trebui să iasă la vot pentru ca să se poată schimba ceva în România”.
Deţinuţii cu drept de vot şi-au putut exprima dreptul constituţional la parterul Penitenciarului, într-o cameră special amenajată. Procesul de votare a început la 8:30, deţinuţii fiind însoţiţi în grupuri până la secţia de votare vegheată de personalul propriu din penitenciar.
Otilia Şandor
Secţiile de votare s-au deschis la 07:00
Crin Antonescu a votat pentru “o schimbare reală”
Băsescu: Scrutinul de azi este un exerciţiu de putere excepţională
Oprescu: Am votat pentru primul preşedinte independent într-adevăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!