„Din păcate am vreşti nu neapărat roze. E bine să ştiţi ce vă aşteaptă, mai ales pe antreprenori”, şi-a început Lucian Anghel, preşedintele CA al BVB, cuvântarea. Acesta a afirmat că avem nevoie de creştere economică, iar ca să avem creştere economică aven nevoie să investim sau să consumăm.
„În prezent, România depinde de creditul bancar, iar 85% din băncile din România aparţin capitalului străin. Nu trebuie să ne mire dacă sectorul bancar va fi obligat (de Bnca Central Europeană) să fie extrem de atent cu finanţarea. BVB poate fi una dintre alternativele de finanţare ale unei economii”, susţine Lucian Anghel. O altă alternativă ar fi investiţiile în pensiile private.
Pentru companiile bune există bani în România pentru a fi investiţi. „Nu există nici o porblemă ca un investitor să găsească bani prin intermediul BVB. Totul este ca acea companie să prezinte interes”, este de părere preşedintele CA al BVB. Acesta a enumerat şi câteva dintre avantajele investiţiilor prin bursă: capital ce nu trebuie returnat, accesul investitorilor care pot înstrăina business-ul, etc.
Holdingul
Gabriel Sincu a vorbit despre regimul fiscal al holdingului. „În România am fost obişnuiţi să gândim amestecat contabilitatea şi fiscalitatea, dar unde se tremină contabilitatea începe fiscalitatea”, a precizat specialistul EY. „Beneficiile fiscale ale holdingului sunt: scutirea de la plata impozitului pe dividende şi scutire de la plata impozitului pe pe cţştigurile din înstrăinarea participaţiunilor. Cu condiţiile ca beneficiarul să deţină minim 10% din capital pe o perioadă neîntreruptă de un an”, a explicat gabriel Sincu. Avantajul pe care îl reprezintă un sistem de tip holding este unul temporar.
Alte beneficii ale acestui sistem sunt, pentru investitor: gestionarea afacerilor în România, costuri mai mici, control mai bun, finanţare mai facilă, flexibilitate şi proceduri simplificate la „exit”. Pentru economie, beneficiile sunt legate de atragerea de investiţii străine, dezvoltarea pieţei de servicii financiare, juridice, contabile şi fiscale, locuri de muncă şi păstrarea disponibilităţilor financiare în ţară. Gabriel Sincu a ţinut să precizeze că holdingul nu este un paradis fiscal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!