Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), a implementat, în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2013, campania de prevenire a consumului de droguri în penitenciare “Dependent de speranţă – închisoarea nu este capăt de drum”, care s-a derulat în cele 38 de unităţi penitenciare din România. Campania “Dependent de speranţă – închisoarea nu este capăt de drum” a avut ca scop conştientizarea efectelor consumului de droguri, în principal a populaţiei generale din penitenciare, şi, în secundar, a populaţiei de foşti consumatori de droguri care se pregătesc pentru liberare, precum şi informarea acestora privind serviciile comunitare existente.
Informare şi dezbateri
În aceste context, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor, în colaborare cu specialiştii Serviciului de Reintegrare Socială din cadrul Penitenciarului Oradea au derulat activităţile campaniei care au constat în sesiuni de informare directă şi dezbateri cu privire la consecinţele consumului de droguri corelate cu difuzarea spotului şi filmului campaniei. Astfel, au fost informate cu privire la consecinţele consumului de droguri, 61 persoane private de libertate aflate în Penitenciarul Oradea. „Filmul prezentat oferă informaţii referitoare la dinamica fenomenului consumului de droguri, mărturii ale consumatorilor de droguri, ale foştilor consumatori de droguri care execută pedepse privative de libertate, precum şi informaţii privind reţeaua de servicii de asistenţă integrată existente la nivelul unităţilor penitenciare, precum şi serviciile comunitare ce pot fi accesate după liberare, în vederea reintegrării sociale.” conchide Ilinca Şandor din cadrul CPECA Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!