După 2 ani de la tragicul eveniment, Curtea de Apel Oradea l-a condamnat definitiv, miercuri, 07 martie, la 1 an și 11 luni de detenție în Penitenciarul Oradea pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
„În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopește pedepsele principale şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an 8 luni închisoare, la care adăugă un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse și anume un spor de 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul Feneşi Ştefan să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an 11 luni închisoare. Înlătură dispoziţia instanţei de fond privind aplicarea art. 91 şi următoarele din Codul penal privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în privinţa inculpatului Feneşi Ştefan şi dispune executarea pedepsei principale aplicate acestuia în regim de detenţie, conform art. 60 Cod penal”, se arată în soluția finală dată de Curtea de Apel Oradea.
Firma cu care Ștefan avea încheiată polița de asigurare trebuie să achite familiei victimei despăgubiri materiale de 20.598 lei, plus daune morale în sumă de 370.000 lei.
A murit pe loc
Accidentul cumplit s-a petrecut în zorii zilei de duminică, 06 decembrie 2015, când aflat la volanul unui autoturism, Ștefan Fenesi, în vârstă de 25 de ani la acea vreme, a pierdut controlul direcţiei într-o curbă la dreapta, s-a lovit de un cap de pod, iar apoi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, izbindu-se cu autoturismul de un copac.
În urma impactului extrem de puternic, un bărbat de 32 de ani, pasager în autoturism a murit pe loc.
Fenesi avea o concentrație alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost dus atunci la spital pentru prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!