Vernisajul a avut loc în urmă cu o săptămână și a adunat aproape 400 de persoane.
„A fost un succes și, totodată, confirmarea faptului că am luat decizia corectă, atunci când am ales să aducem acest eveniment într-un spațiu mult mai accesibil publicului. Reacțiile celor care au vizitat DESIGN EXPO 2025 au fost din cele mai bune. Am primit numai aprecieri, din partea studenților, a părinților și, cel mai important lucru pentru noi, din partea mediului economic”, spune conf. univ. dr. Ana-Maria Abrudan, coordonatoarea studenților de la programul de studiu Design, al Facultății de Arte.
Un mijloc de promovare pentru studenți
Expoziția este un mijloc de promovare pentru studenți.
„Ne motivează și ne obligă să muncim, să perseverăm. Lucrările acestea reprezintă creativitatea și personalitatea fiecărui student. Prin ele am învățat să ne exprimăm pe noi înșine, în ceea ce facem”, explică Teona Marin, studentă în primul an de masterat la Design.
Ștefania Pădurean, studentă în anul trei, a fost invitată să lucreze pentru o firmă orădeană producătoare de mobilier.
„Expoziția aceasta întruchipează tot ce am acumulat pe parcursul celor trei ani de facultate. Am pus mult suflet în tot ce am expus aici. Este, pentru mine, aproape un miracol să văd cum au evoluat lucrările mele, de la schițe, la aceste planșe și până produsul finit”, spune tânăra.
Răzvan Pătcaș, directorul Parcului Științific și Tehnologic Bihor, spune că viitorii designeri „au adus un aer proaspăt” în acest spațiu destinat cercetării și antreprenoriatului.
„Este exact tipul de activități și evenimente pe care ni le dorim în Parc, pentru că noi ne dorim să fim un mediator al colaborărilor dintre companii și Universitate. Chiar dacă expozanții vin din zona Facultății de Arte, sunt convins că acești tineri își vor găsi loc și pe piața muncii din sfera științei și tehnologiei, fiindcă nu putem vorbi despre inovație fără să vorbim despre creativitate. Cred că ramurile din domeniul ingineriei pot replica aceste produse și chiar au nevoie de astfel de expoziții, precum au nevoie și de specialiști în design”, afirmă directorul.
Coordonatoarea studenților de la programul de studiu Desig a declarat că există deja propuneri de colaborare cu studenți și cu facultăți de la Universitatea din Oradea, din domenii ca: artele, robotica, informatica sau silvicultura și ingineria forestieră.
DESIGN EXPO 2025 prezintă: planșe de prezentare, machete, prototipuri și proiecte din domeniul designului de produs, ambiental și grafic. Expoziția rămâne deschisă, în clădirea Parcului Științific și Tehnologic Bihor, din str. Ceyrat, nr. 4, până la mijlocul lunii aprilie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!