Un proiect avangardist, cu un design interior plin de creativitate, care îi fascinează pe toţi ce trec pragul locaţiei. Un proiect inspirat din locaţiile unde se răsfaţă şeicii din Dubai pentru realizarea căruia a folosit aproximativ 3000 kg de cristale, mobilier şi accesorii realizate pe comandă în Asia, lumini care pot crea imagini feerice într-un spectru larg, la dorinţa celor care se bucură de ambient. Instant vrei să afli cine e artistul care are în portofoliu o asemenea lucrare din care şi-a făcut o adevărată carte de vizită. Aşa l-am cunoscut pe orădeanul Mircea Andrei Gherman, unul dintre cei mai talentaţi şi promiţători designeri de interioare România, absolvent de curând a Facultăţii de Design Interior a Universităţii de Vest din Timişoara. Un tânăr care are deja un variat portofoliu de proiecte, cu clienţi dintre cei mai pretenţioşi, colaborator al unor designeri din Dubai. S-a întâmplat însă ca primul proiect de anvergură, un proiect la care aspiră însă orice designer de interior, o adevărată provocare să fie tocmai proiectul la care tânărul orădean a visat cu ochii deschişi încă de mulţi ani.
Este proiectul sălii Ambasador. „Îmi doream să lucrez la un astfel de proiect încă de când eram student şi treceam cu maşina pe lângă mall în drum spre Timişoara. Mă întrebam când se va deschide locaţia apoi am văzut că lucrările stagnează. Astfel că, atunci când am primit un telefon şi provocarea de a lucra la această locaţie am ştiut că trebuie să dau tot ce aveam mai bun. A trebuit să luăm totul de la zero, spaţiul era gol, nu era delimitat. Am căutat un concept, m-am gândit că s-ar potrivi unul oriental, ceva specific orientului mijlociu. Două firme cu echipe mai mari au prezentat alte concepte. Prima provocare a fost aceea că am fost acceptat eu. Investitorul de aici îşi dorea ceva cu totul diferit de ceea ce există în Oradea, în vestul ţării. Trebuia să pornim de la altceva decât de la clasica mocheta care după un timp nu mai e corespunzătoare. Eu colaborez, fac schimb de idei cu designeri din Dubai. Am şi văzut acolo multe locaţii. Aşa că inspirându-mă din Orient am propus ca pe jos să fie alb, să predomine albul propunând alternativa ca toată locaţia să poată fi schimbată din lumini într-un spectru larg: mov, albastru…Pentru podea toate materialele le-am adus din Spania. Vreau să vă spun că un proiect de design se poate realiza doar cu materiale premium. Iar investitorul are meritul că a aprobat tot ceea ce am cerut. În Oradea a fost realizată probabil cea mai spectaculoasa sală de evenimente din vestul ţării- Ambasador, un loc care se pretează atât la evenimente corporate cât şi la evenimente private . Intenţia mea a fost să creez locul despre care să poţi spune: «e locul pe care l-am visat»”, spune Mircea Gherman. Conceptul propus de Mircea Gherman este unul absolut nou, iar proiectul a început de la numărul de locuri care trebuiau păstrate spre zona de bar, cu amplasarea care trebuia să aibă un anume efect astfel încât să scoată în evidenţă suprafaţa vitrată. S-au folosit perdele semitransparente astfel încât să fie vizibilitate afară şi pe terase. Corpurile de iluminat au fost realizate la comandă la o fabrică din Asia, iar cristalele din corpul de iluminat se regăsesc şi în podea şi în zona de bar, dar şi ca inserţii în tapetul mobilierului. Designerul spune că o săptămână a durat doar montajul candelabrului care are peste 5 m lungime şi sistem troliu de ridicare şi coborâre. Perdeaua de cristale din spatele mirilor are dimensiuni de 7×5 m. Mircea Gherman spune că au fost nevoiţi să comande totul în străinătate, inclusiv tacâmurile identice cu cele din locaţiile din Dubai, fiindcă în România fabricile au comenzi puţine de acest fel şi preţuri foarte ridicate.
Fiecare nou proiect este interesant, are particularităţile lui, îi solicită creativitatea designerului într-un mod diferit, artistul trebuie să propună clienţilor soluţii inovatoare, dar care să se încadreze şi într-un anumit buget, să relaţioneze foarte bine cu furnizorii de materiale. Trebuie să ştie să folosească fiecare obiect astfel încât să nu-i estompeze frumuseţea, ci să-l pună în valoare. Mircea Gherman spune că un designer în România trebuie nu doar să aibă idei, ci să fie şi bun manager. Colaboratorii lui din Dubai lucrează cu echipe mari nu sunt limitaţi de buget, decid totul : ce materiale folosesc, ce textură, culoare şi buget. „De aceea îi sunt recunoscător investitorului că nu a făcut rabat de la nimic”, a precizat designerul. Timp de şase luni, Mircea German a relaţionat direct cu cel puţin jumătate din cei 60 de muncitori care au lucrat la proiect, a fost atent la fiecare detaliu pentru ca totul să fie perfect. „Important este să-şi iubeşti munca”, spune tânărul. Iar efectul este atunci „wow”, spunem noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!