Agenţia pentru Protecţia Mediului a găzduit joi un seminar având ca şi tematică valorificarea deşeurilor şi calitatea aerului. Organizat de SC Holcim SA Aleşd, în colaborare cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, SC Eco Bihor SRL Oradea şi SC Ecovalor SRL Chistag, la seminar au luat parte mai mulţi agenţi economici care desfăşoară diferite activităţi generatoare de deşeuri co-incinerabile din judeţul Bihor, autorităţi locale, ONG-uri şi agenţii locale pentru protecţia mediului din Regiunea 6 în Nord Vest.
Informare
În perioada 15 martie -15 aprilie Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor derulează la nivelul judeţului Bihor o campanie de informare şi conştientizare privind obligaţiile pe care le au persoanele fizice şi juridice, inclusiv administraţia publică locală, în păstrarea unui mediu înconjurător curat şi sănătos. Pe parcursul acestei campanii se vor organiza o serie de acţiuni menite să sensibilizeze şi să conştientizeze cetăţenii de importanţa păstrării unui mediu cât mai curat.
„Măsurile de valorificare a deşeurilor contribuie ca produsele, ambalajele, ca şi alte materiale, de care proprietarul lor nu mai are nevoie, să nu mai ajungă în depozitul de deşeuri. Odată ce un deşeu a fost produs, cea mai bună cale de a reduce sau elimina impactul său negativ asupra mediului este valorificarea sa. Valorificarea permite fie recuperarea de materiale în vederea reciclării, fie recuperarea de energie”, a precizat Ovidiu Dăescu, directorul APM Bihor.
SIMONA ALBINARU
Citiți principiile noastre de moderare aici!