Organizaţia femeilor liberale din Oradea a organizat ieri cu ocazia Zilei Copilului un concurs de desene pe asfalt. Concursul a fost destinat copiilor membrilor de partid şi a simpatizanţilor PNL. La concurs s-au înscris peste 30 de copii cu vârste cuprinse între 9 şi 10 ani. Tematica a fost Ziua Copilului.
„Cu mare bucurie şi entuziasm doamnele din organizaţia noastră – femei remarcabile – au răspuns invitaţiei noastre de a organiza o acţiune dedicată Zilei de 1 Iunie. Având în vedere că marea majoritate suntem mame, ştim cât înseamnă pentru copii o astfel de activitate. Ne pare rău că la prima ploaie minunatele desene vor fi şterse, dar cochetăm serios cu ideea să repetăm demersul cu cretă cerată, care se păstrează un timp îndelungat”, a spus asistentul universitar Anca Raţiu Popescu, preşedinta Organizaţiei de Femei Liberale din Oradea.
Toţi copiii participnaţi au primit cutii cu bomboane din ciocolată şi alte trei premii şi trei menţiuni constând în jucării din pluş pentru cele mai frumoase desene.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!