Anul fiscal 2022 a debutat ieri, piramida fiind deschisă pentru încasarea la ghișeu a taxelor și impozitelor. Direcția Economică a finalizat calculul dărilor și a transmis informațiile. Ca atare, Primăria a inițiat acțiunea de deschidere a anului fiscal 2022, cu încasarea tuturor impozitelor şi taxelor datorate bugetului local, inclusiv impozitele pe clădiri, terenuri și autovehicule aferente anului în curs.
[eadvert]
Facilitățile pentru plata integrală a dărilor până la finalul lunii martie sunt de 4% în cazul plăților la ghișeu, respectiv de 8% în cazul achitării online prin intermediul site-urilor oradea.ro sau ghișeul.ro și prin aplicația „Plata Impozite MobilePay”.
Plățile în bani se pot face în Piramidă, după programul luni – joi, orele 08:00-18:00, vineri, orele 08:00-15:30, la Poștă sau la CEC.
Impunerea terenurilor și clădirilor, comunicată ulterior
Primăria anunță că a operat o modificare importantă în activitatea de declarare a clădirilor și terenurilor, începând din acest an. Cu redeschiderea anului fiscal în 13 ianuarie, se schimbă modul de declarare la organul fiscal local a clădirilor și terenurilor achiziționate sau înstrăinate de către persoanele fizice și juridice.
Se poate astfel depune la ghișeele Primăriei setul de documente justificative, după care se completează un formular de mandatare a organului fiscal pentru întocmirea declarației fiscale de impunere în numele contribuabilului. De asemenea, se poate depune la ghișeu declarația fiscală însoțită de documentele justificative, dar e posibilă și depunerea online a declarațiilor fiscale și a documentelor, prin Ghișeul Online – Primăria Oradea.
„În toate cazurile menționate mai sus, organul fiscal va transmite ulterior contribuabilului dovada luării în evidența fiscală pe e-mail și/sau prin corespondență scrisă (poștă). Drept urmare, operațiunile de declarare fiscală a clădirilor și terenurilor nu se vor mai realiza prin prelucrarea și înregistrarea pe loc (la ghişeu). Singura excepţie, în sensul operării pe loc (la ghișeu) se va face în cazul declarațiilor fiscale ale imobilelor în urma unor moșteniri, operațiunile de impunere urmând a se realiza pe loc în limita a 5 moștenitori și cu plata unei taxe de operare pe loc de 50 lei/declarație fiscală”, transmite municipalitatea.
Vor fi operate în continuare pe la ghișeu declarațiile fiscale pentru impunerea sau scăderea din evidențele fiscale a mijloacelor de transport, cu plata unei taxe de operare pe loc de 20 lei/declarație fiscală. De asemenea, declarațiile și documentele aferente tranzacțiilor mijloacelor de transport pot fi depuse online sau fizic la ghișee, cu transmiterea ulterioară pe e-mail sau corespondență a dovezii de luare în evidența fiscală.
La ghișeele Direcției Economice, documentele justificative – contract, CF, autorizaţii, avize, acte de identitate etc. pot fi prezentate în original, iar angajații Primăriei le vor scana, returnând actele originale proprietarilor.
„Precizăm că, indiferent de modalitatea aleasă pentru depunerea declarațiilor fiscale a bunurilor, contribuabilii vor face o singură vizită la ghișeele primăriei, organul fiscal asigurând transmiterea către contribuabil a dovezii luării în evidența fiscală pe e-mail sau prin corespondență scrisă (poștă). Principalul motiv al modificării procedurii de lucru la ghișeele de impunere persoane fizice și juridice este timpul mare de așteptare înregistrat la operarea pe loc la ghișee, pe fondul creșterii numărului de tranzacții și a timpilor de prelucrare a documentelor”, mai transmite Primăria.
Conform unei centralizări a activității, din 2015 și până anul trecut, activitatea de impunere a terenurilor, mașinilor și clădirilor a crescut cu 187%, în condițiile păstrării aproximative a schemei de personal.
Trimite articolul
XÎn rate,trimestrial,așa cum meritați😏.
-
Alt sabotor. Din cauza ta suntem unde suntem.
Platiti cat mai repede. Orasul trebuie sa se dezvolte
-
Dezvoltarea este departe de a fi început,în Oradea😏
-
Dezvoltarea începe cu educație nu cu betoane. Infrastructura fără educație se prăbușește. Dealul Ciuperca validează teoria.
Se dezvolta ei la buzunar.
In data de 14.01.2022 am depus dosarul cu nr de inregistrare 11163 ‘Scutire impozit persoane cu handicap grav si accentuat’, iar in 4.03.2022 am primit raspuns ca nu a fost acceptata cererea privind solicitarea cu urmatoarea precizare:
“Din documentele anexate nu rezulta faptul ca Galis Maricica este reprezentantul legal al dl Galis Laurentiu si ca Galis Laurentiu nu este proprietarul imobilului.
Va rog sa-mi comunicati ce act legal trebuie sa adaug la dosar pentru a beneficia de scutirea de impozit.
Precizez ca am avut scutire de impozit din 04.06.2019 pana in 09.11.2021 cand a decedat Galis Nicolae, tatal persoanei cu handicap Galis Laurentiu.
In dosarul din 14.01.2022 am pus aceleasi documente ca si in 2019 inclusiv actul de deces al tatalui.
Galis Maricica este mama si va rog sa-mi spuneti ce document legal trebuie sa pun la dosar pentru a beneficia de scutire de impozit a persoanei cu handicap gr II accentuat.