„Inculpatul, în calitate de deputat în Parlamentul României, a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a părinţilor săi şi a avizat contractele individuale de muncă ale acestora pe o perioadă determinată, contracte în baza cărora aceştia au realizat în mod direct un folos material în cuantum total de 39.180 lei, sumă plătită din bugetul Camerei Deputaţilor”, a comunicat, luni, Parchetului ÎCCJ.
Concret, părinţii acestuia au fost angajaţi la biroul său parlamentar în perioada 15 decembrie 2008 – 17 octombrie 2011 în funcţia de şef cabinet în cadrul biroului său parlamentar.
Aflat luni într-o şedinţă, Merka ne-a declarat că îşi susţine apărarea formulată în noiembrie 2013, după sesizarea ANI.
„Parlamentarilor li se aplică statutul funcţionarilor publici doar din 2012, iar acuzaţiile invocate se referă la perioada 2008-2011. Pe aceeaşi speţă sunt mai mulţi colegi în situaţia mea. Vom încerca să ne apărăm în instanţă mai ales că am avut avizul Parlamentului pe contractele de angajare”, spunea deputatul Merka, reprezentant al minorităţii slovace.
Citiți principiile noastre de moderare aici!