După ce deputatul liberal Găvrilă Ghilea l-a interpelat pe noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prezentându-i îngrijorarea şi nemulţumirea mai multor primari bihoreni faţă de o eventuală decizie de desfiinţare a Serviciului Fiscal Orăşenesc Salonta, în scopul eficientizării activităţii ANAF, răspunsul primit recent de parlamentarul PNL din partea Cabinetului ministrului Finanţelor Publice este unul fără echivoc: „vă comunicăm că la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nu a fost pusă în discuţie desfiinţarea Serviciilor Fiscale Orăşeneşti!”, ni se transmite, printr-un comunicat.
Chiar dacă, pentru moment, temerile edilului şef al municipiului Salonta, şi ale primarilor celor 11 comune arondate Serviciului Fiscal Orăşenesc din localitate – Avram Iancu, Batăr, Cefa, Ciumeghiu, Cociuba Mare, Husasău de Tinca, Mădăras, Olcea, Sânicolau Român, Tinca, Tulca par a fi înlăturate, deputatul Găvrilă Ghilea atrage atenţia că intenţia desfiinţării unor Servicii Fiscale Orăşeneşti a existat, totuşi, în vara acestui an, aparţinând fostului preşedinte ANAF, Bogdan Nicolae Stan, care în prezent ocupă funcţia de vicepreşedinte al aceleaşi instituţii.
„Le mulţumesc edililor acestor localităţi pentru solidaritatea şi mobilizarea exemplare de care au dat dovadă şi îi asigur că voi urmări ca Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să identifice măsuri concrete de eficientizare a activităţii, prin creşterea gradului de colectare, finalizarea executărilor silite şi îmbunătăţirea activităţii de prevenţie şi îndrumare la nivelul Serviciilor Fiscale Orăşeneşti şi nu prin desfiinţarea acestora”, a precizat deputatul PNL.
Citiți principiile noastre de moderare aici!