Primăria Drăgănești, condusă acum de pesedistul Ovidiu Banda, e una dintre cele mai bogate din județ. Acolo își plătesc frații Micula o mare parte din taxe și impozite, ca urmare a faptului că firmele lor au sediile administrative în această comună.
[eadvert]
Patru mandate și jumătate a avut Gheorghe Bogdan la conducerea comunei Drăgănești. Iar acum e pe cale să încheie două mandate de deputat.
Victoriile lui Bogdan
Fără doar și poate, eliminarea redevenței la apa geotermală e una dintre cele mai mari victorii a lui Gheorghe Bogdan în Parlament, acolo unde s-a bătut ca Guvernul să renunțe la cota redevenței pentru apa geotermală și pentru apa minerală naturală utilizată pentru consumul populației în stațiunile balneare. Ca parlamentar, el a făcut demersuri pentru a elimina colapsul în care urmau să intre stațiunile balneare dacă ar fi existat redevența în forma cerură inițial în proiectul de lege. „Această măsură reprezintă o victorie a tuturor locuitorilor din zonă, care prin presiunile, semnăturile lor, precum și prin activitatea mea parlamentară, inclusiv printr-o interpelare înregistrată la Camera Deputaților, au reușit să convingă Guvernul României de necesitatea eliminării acestei redevențe”, spunea Gheorghe Bogdan. Parlamentarul a fost unul dintre inițiatorii Proiectului de Lege privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa pentru activitatea de reproducţie printr-o schemă multianuală aferentă perioadei 2019-2020. Nici subiectul introducerii gazului în Țara Beiușului nu l-a lăsat rece pe Gheorghe Bogdan. „Am avut discuții ample cu primarii din Țara Beiușului pe marginea Legii 167/2018 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, care dă dreptul unităților administrativ-teritoriale să demareze proceduri de licitație deschisă pentru concesionarea serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale, independent și autonom.
„Vă pot anunța că o asociere de 16 primari, de pe traseul magistralei Sud a Bihorului, se organizează pentru a depune studiile de fezabilitate aferente introducerii gazelor naturale în comune.De asemenea, în urma promovării proiectului de lege pe care l-am inițiat privind posibilitatea depunerii proiectelor pentru valorificarea apei geotermale, primăriile vor putea să dezvolte, printre altele, inclusiv ștranduri sau aquapark-uri”, spune parlamentarul. Și meșteșugarii din Țara Beiușului ar putea beneficia de pe urma Legi privind meşteşugarii tradiţionali din România „prin care am reglementat cadrul general pentru recunoaşterea statutului, a drepturilor şi îndatoririlor acestora, precum şi organizarea şi funcţionarea structurilor reprezentative, în scopul conservării, protejării, transmiterii, promovării şi punerii în valoare a meşteşugurilor şi a culturii tradiţionale”, Aceasta face să se asigure „premisele dezvoltării meșteșugurilor tradiționale din România prin facilități și oportunități de promovare atât în țară, cât și în străinătate”, spune parlamentarul.
Trimite articolul
XMa bucur.Cat-ai fost parlamentar s-a construit soseaua de mare viteza Oradea-Deva.Felicitari!!!!!!!!!!!