Inclusiv prin demolarea unor clădiri ce strică peisajul. E cazul zonei din proximitatea Cetății, dominată de „zgârie-norii” înălțați în perioada comunistă, numai „buni” să ascundă Cetatea, pusă recent în valoare de Festivalul Medieval.
„În Șanțul Cetății, zona din spatele sediului Poliției Rutiere, care este o zonă aglomerată, vom amenaja spații de parcare pe soluția convenită cu asociațiile de proprietari. Ieri după-masă am avut o întâlnire cu cetățenii din zonă, urmând ca la sfârșitul lunii iulie să înceapă lucrările de amenajare”, a declarat viceprimarul Florin Birta, citat de Biroul de Presă al Primăriei.
Construcția demolată acum fusese cumpărată de Consiliul Local. Până în noiembrie, în zonă ar urma să fie realizate 150 de locuri de parcare, în Șanțul Cetății. De asemenea, se va reabilita carosabilul, vor fi colectate apele pluviale pe platformele amenajate și va fi asigurat iluminatul public.
Toate acestea vor fi realizate de SC Drumuri Bihor SA – Selina Grup, în cadrul Programului municipal de întreținere, reparații străzi și trafic rutier în municipiul Oradea. Așadar, fără o licitație pentru acest proiect punctual, pentru care nu s-a comunicat suma alocată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!