Primul care s-a retras din funcţia de inspector şcolar general adjunct a fost Nicolae Ungur. Acesta a fost urmat de Călin Bacter, responsabil cu personalul. Surse din interiorul Inspectoratului Şcolar Bihor spun că şi Pataki Arpad, şi el responsabil cu personalul, ar fi demisionat marţi, imediat după numirea lui Daniel Negrean. Demisia lui Pataki nu a fost confirmată însă de noul inspector şcolar general, Daniel Negrean.
„De domnul Pataki Arpad nu ştiu încă. Urmase să discutăm”, a declarat Negrean.
Printre cei care au refuzat să fie în subordinea inspectorului Negrean se numără şi Raluca Şereş, inspector responsabil cu proiectele şi mentoratul, Aurelia Bodea, inspector responsabil cu învăţământul preşcolar, precum şi inspectorul de limba română Adela Porge.
Cu ochii în soare
„Demisiile lui Ungur, Pataki şi Bacter vor încurca rău mişcarea personalului didactic”, a spus unul dintre inspectorii rămaşi, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Inspectorul Negrean încearcă să calmeze spiritele spunând că în acest moment lucrurile sunt sub control.
„Vom evalua situaţia. În acest moment nu ne afectează, dar trebuie să ne mişcăm repede. Îi vom nominaliza pe cei care le vor lua locul”, a mai afirmat Daniel Negrean.
Întrebat dacă se confirmă informaţia, care îi sperie pe foarte mulţi dintre dascălii şi directorii de şcoli, conform căreia în locul lui Ungur ar putea fi instalat profesorul Florin Nicoară de la Şcoala cu clasele I-VIII „Dacia” Oradea, acesta a declarat: „Domnul Nicoară ar putea ocupa un post în Inspectorat. Nu ştim dacă postul de adjunct, pentru că numirea se face prin Ordin de Ministru. Este un profesor de matematică cunoscut şi apreciat”.
Daniel Negrean, in locul lui Matei la ISJ Bihor
Citiți principiile noastre de moderare aici!