Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat la Ocolul Silvic Tinca. De asemenea, sâmbătă, în jurul orei 13:30, poliţiştii Secţiei nr. 2 de Poliţie Rurală Beius au depistat în trafic, pe drumul judeţean 768/A, în localitatea Ginta, un bărbat de 25 de ani, din comuna Holod, în timp ce transporta cu căruţa, fără forme legale, 1 metru ster de lemne de foc, de esenţă salcâm, în valoare de 85 lei. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi în acest caz, iar cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 171/2010.
Delicte silvice la Tinca şi Ginta
Vineri, poliţiştii Postului de Poliţie Tinca împreună cu cei ai Secţiei nr. 8 de Poliţie Rurală Tinca au depistat un localnic din Tinca în timp ce transporta cu o căruţă 0,5 metri cubi de material lemnos, de esenţă cer, în valoare de 68 lei, fără a avea documente de provenienţă a materialului lemnos.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
O analiză realizată de G4Media.ro adâncește în detaliile mecanismului prin care postările lui Călin Georgescu, candidatul naționalist în alegerile prezidențiale din 2024, au fost viralizate pe rețelele sociale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă procedura de investire a primarilor și consilierilor locali aleși în 9 mai a fost încheiată în toate unitățile administrativ- teritoriale din județ, în schimb alegerea viceprimarilor continuă.
BIHON Sport local
În Bihor se află în construcție mai multe baze sportive prin Compania Națională de Investiții, dar primul teren de tip I inaugurat este în comuna Biharia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!