Două anchete vizează Sanitas Bihor, pentru o sumă care nu e de găsit. Puţin peste 100.000 lei ar fi dispărut din bugetul sindicatului ce reprezintă personalul mediu şi auxiliar la nivel judeţean.
Din informaţiile Jurnalului bihorean, lipsa ar fi fost descoperită de sindicalişti care ar fi preluat recent conducerea Sanitas Bihor. Alte informaţii, neconfirmate, ar indica ideea că Sanitas ar avea datorii mari şi că vreun sfert din banii pierduţi ar fi fost cheltuiţi pe jocuri de noroc.
Sindicaliştii din Sanitas au demarat o anchetă internă, dar au făcut şi o plângere în acest sens la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei Bihor.
Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, a confirmat faptul că poliţiştii de la Investigarea Fraudelor fac cercetări pentru a afla unde sunt respectivii bani. Există unele suspiciuni, din vechile conduceri Sanitas Bihor, dar în acest moment poliţiştii spun că verifică dacă s-a comis fraudă. Funcţie de rezultat, urmează a se căuta şi suspectul sau suspecţii, a confirmat şeful Poliţiei Bihor, chestorul de Poliţie Liviu Popa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!