Flaviu Odorhean – sommelier de bere, specialist într-ale malțului și hameiului – îți poate explica diferența dintre berea cu 3 lei din magazin și berea artizanală, care, în ultimii ani a devenit din ce în ce mai populară în România.
„Ca și în alte industrii, România este cu câțiva ani în spatele Europei de Est, dar piața este cauza principală. A început acum patru ani de zile și a avut o evoluție foarte lentă până acum doi ani de zile când românii și-au făcut curaj, au început să dea piept cu autoritățile și să își investească banii în produse artizanale, indiferent că e vorba despre bere sau altceva. În general oamenii nu apreciază diferența între berea normală și cea artizanală, dar, din fericire există o comunitate în România care i-a dat de gust, a început să o aprecieze și care, încet încet a început să nu mai consume beri produse la nivel industrial care sunt făcute pentru a fi vândute, nu pentru a fi apreciate. Un bussiness este normal să funcționeze pe vânzare și pe rulaj de produs, dar trebuie funcționat că și calitatea contează foarte mult”, afirmă Flavius Odorhean.
Sursa: ziardecluj.ro
Participanții vor putea degusta 4 feluri de beri și vor avea posibilitatea de a servi specialități de mâncăruri potrivite beriilor craft.
Brandurile alese pentru eveniment:
Zăganul
1717
Sikaru
Hophead
Pret bilet de intrare: 45 RON
Biletul include:
– Gustare din berile artizanale
– Specialități de mâncăruri
ATENȚIE!!! Locuri limitate. Rezervarea se face pe pagina evenimentului pe Facebook sau în Barshaker Showroom.
Evenimentul este dedicat DOAR persoanelor peste 18 ani.
Mai multe detalii: https://www.facebook.com/accesorii.bar/ și http://barshaker.ro/
Citiți principiile noastre de moderare aici!