Până în prezent 2.800 de persoanele fizice autorizate, cu activităţi independente, autorizaţii de liberă practică şi cei cu drepturi de autor şi activităţi conexe au depus la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor declaraţii.
„În dorinţa de a veni în sprijinul persoanelor fizice care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, pentru care se datorează contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj, conform OUG 58/2010, sunt aşteptaţi la sediul AJOFM Bihor, situat în municipiul Oradea, str. Transilvaniei, nr. 2, tel. 0359/800.960, în vederea depunerii Declaraţiei privind asigurarea în sistemul asigurărilor pentru somaj”, a precizat Maricica Juca, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Program
Programul de lucru al AJOFM se desfăşoară zilnic între orele 8:30-16:30, cu posibilitatea de prelungire a acestuia, după caz.
Formularul declaraţiei poate fi accesat pe site-ul AJOFM Bihor, sau poate fi găsit la sediul agenţiei.
După completarea de către persoanele fizice a datelor personale, acestea vor trebui să precizeze venitul net realizat, astfel încât să poată fi stabilită baza de calcul a contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile în care cota contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit prevederilor legale, este de 0,5%, iar baza de calcul a contribuţiei se determină prin însumarea veniturilor nete realizate, dar nu mai mult decât echivalentul a de cinci ori valoarea salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor pentru şomaj şi care, pentru anul 2010 a fost 1.836 de lei.
„Contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj, datorată în baza Declaraţiei avute în vedere se achită în contul 28.2104.04.09, cod IBAN RO05TREZ07628210409XXXXX, deschis la Trezorerie pe seama Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă”,a concluzionat Maricica Juca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!