Veşti bune pentru bihorenii care au obligaţia depunerii „Declaraţiei unice” şi nu au acces la calculatoare sau nu dispun de o conexiune la internet. La sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Bihor au fost puse la dispoziţia contribuabililor zece calculatoare. Acestea sunt dispuse în hol, lângă ghişee. De asemenea, la birourile Fiscului bihorean din Aleşd, Beiuş, Marghita şi Salonta a fost amplasat câte un calculator pentru depunerea „Declaţiei unice”. Cei care nu ştiu să depună „Declaraţia unică” vor fi îndrumaţi de către persoane specializate din cadrul Fiscului.
Termen scadent, 31 iulie
Potrivit normelor legale în vigoare, „Declarația unică” se depune online, până la data de 31 iulie 2019.
„Contribuabilii care nu dețin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităților fiscale, pentru a-și crea cont în Spațiul Privat Virtual (SPV) și pentru a beneficia și de alte servicii electronice puse la dispoziție de ANAF. La cerere, contribuabilii vor fi îndrumați direct de către inspectorii fiscali în vederea îndeplinirii obligațiilor fiscale”, transmite Ministerul Finanţelor.
Aceste calculatoare sunt destinate exclusiv accesării serviciilor electronice puse la dispoziție contribuabililor de către Agenția fiscală și Ministerul Finanțelor Publice.
Instrucțiunile privind modul de creare a contului SPV sunt disponibile pe site-ul www.anaf.ro. De asemenea, „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, poate fi transmisă ANAF și prin intermediul serviciului „Depunere declarații”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, pe baza unui certificat digital calificat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!