În prezenţa celor mai active firme din cadrul FPB, şedinţa statutară a consfinţit în principal, pe lângă raportul de activitate pe anul 2013, o nouă organizare, mai suplă şi mai adaptată cerinţelor actuale din piaţă care să poată fi un sprijin real al mediului de afaceri, pe profile de activitate.
Pe lângă elementele comune care fac să adere foarte multe firme la principiile şi obiectivele Federaţiei patronale există distincţii importante în funcţie de domeniul de activitate al firmelor. În acest sens au fost create comisii cu specific care să acopere întreagă paletă de activităţi a principalilor angajatori de pe piaţa muncii. Reprezentativitatea crescută sporeşte rolul federaţiei şi obligă în acelaşi timp la o mai mare responsabilitate a celor implicaţi activ în modificarea permanentă a condiţiilor în care angajatorii îşi desfăşoară activitatea.
Noutatea absolută ce reiese din statutul recent aprobat de A.G. este departajarea nivelului strategic, reprezentat de Colegiul Permanent format din 23 membri, de cel executiv, reprezentat de Comitetul Director format din 13 membri. Din puncte de vedere funcţional federaţia va fi condusă de Preşedintele Ioan Lucian, doi prim-vicepreşedinţi, Sorina Bradea şi Constantin Jurcă şi cinci vicepreşedinţi, Vasile Fonoage, Maria Sabin, Octavian Bara, Florin Balint, Dorel Puchianu.
Componența Colegiului Permanent este următoarea : Ioan Lucian, Sabin Maria, David Sorin, Adrian Rotaru, Jurcă Constantin, Vasile Fonoage, Sorina Bradea, Dorel Puchianu, Antal Eugen, Tebieș Angela, Toro Cristobal, Florin Balint, Vicaș Laura, Bala Codruța, Tenț Felicia, Corbuț Dan, Vesa Călin, Bara Octavian, Lezeu Ioan, Goron Cristian, Lorincz Ildiko, Todea Dan, Gugu Sabina.
FACTBOX
Cele 10 comisii sunt:
1. Politici externe si interne – Preşedinte Florin Balint;
2. Economic şi juridic – Preşedinte Maria Sabin;
3. Industrie si tehnologie – Preşedinte Constantin Jurcă;
4. Proiecte Europene – Preşedinte Dorel Puchianu;
5. Sport şi Turism – Preşedinte Vasile Fonoage;
6. Agricultură şi Silvicultură – Preşedinte Dan Corbuț;
7. Sănătate – Preşedinte Laura Vicaș ;
8. Marketing si comunicare – Antal Eugen;
9. Educaţie si Cultură – Sorina Bradea;
10. Muncă şi Proiecte Sociale – Codruţa Bala;
Citiți principiile noastre de moderare aici!