Procurorul de caz va decide dacă va cere instanței prelungirea arestului preventiv față de Buciuman, a transmis Parchetul Oradea, la solicitarea bihon.ro.
[eadvert]
Alexandru Buciuman a fost arestat pe 23 iunie, după ce, cu o zi înainte, cu puțin înainte de ora 18:00, a provocat un grav accident de circulație și a fugit. Mai precis, el nu i-a acordat prioritate și l-a lovit pe un băiat de 12 ani, care traversa Calea Aradului, aproape de Poliția municipiului Oradea, pe trecerea de pietoni, pe lângă o trotinetă. Copilul a ajuns în stare gravă în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Oradea, iar părinții au făcut un apel la donare de sânge pentru a-l salva.
După accident, Buciuman s-a făcut nevăzut, dar a fost prins după câteva minute, pe o stradă din apropiere. Polițiștii l-au pus să sufle în fiolă și au stabilit că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Alcoolemia din sânge a fost de 2,03 gr./l alcool pur în sânge la prima probă relevantă”, a precizat pentru bihon.ro procurorul Valentin Toduța, locțiitor al purtătorului de cuvânt al Parchetului Oradea.
Acesta a confirmat că, în urma testării cu aparatul Drugtest, s-a stabilit că Alexandru Buciuman „a ieșit pozitiv la consumul de metamfetamină”.
Tânărul a fost acuzat de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Însă, o dată cu moartea copilului, survenită în spital, procurorul de caz va schimba încadrarea juridică a faptei în ucidere din culpă, infracțiune pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Măsura arestării pe 30 de zile în cazul lui Alexandru Buciuman este valabilă până sâmbătă, 22 iulie, inclusiv.
„Referitor la oportunitatea prelungirii măsurii arestării preventive, procurorul de caz va analiza necesitatea acestei măsuri”, a precizat procurorul Valentin Toduța.
Așa cum bihon.ro a relatat, Alexandru Călin Buciuman mai este implicat într-un dosar penal, înregistrat pe 4 mai 2023, la Judecătoria Oradea. În acesta, tânărul este acuzat de efectuarea unor operaţiuni financiare în mod fraudulos, pentru că, în intervalul septembrie – decembrie 2022, ar fi făcut 20 de depuneri, în valoare totală de peste 3700 de lei, în contul său de pe o platformă de pariere online, folosind datele cardului bancar al unei alte persoane.
În luna iunie, tot Judecătoria Oradea a recunoscut o hotărâre dată de autoritățile din Olanda prin care Buciuman a fost obligat să achite o amendă de 250 de euro.
Băiatul de 12 ani lovit pe o trecere de pietoni pe Calea Aradului a murit
Șoferul băut și drogat, care a lovit un copil pe o trecere de pietoni din Oradea, a fost arestat
Șoferul care a accidentat grav un copil în Oradea a fost reținut. Consumase droguri și alcool
Citiți principiile noastre de moderare aici!