În a doua zi de la demararea lucrărilor la podul Sovata, trioul din fruntea Primăriei a organizat o vizită de lucru pe amplasament, ocazie cu care primarul a declarat că vrea ca focurile de artificii de ziua Oradiei să se tragă de pe noul pod dintre Ioşia şi Rogerius, altfel executantul e numai bun de plata penalităţilor. „Sper să-l predea undeva în 10, 11 octombrie anul viitor”, spune Ilie Bolojan.
Chiar în condiţiile contestărilor vehemente formulate de ecologişti şi de unii rezidenţi, şantierul podului merge înainte. „În această toamnă sper să încheiem cel puţin partea de forare ca să putem respecta graficul”, spune Alexandru Achim, reprezentantul executantului, C.C.C.F. Drumuri şi Poduri Timişoara SRL. În opinia sa, probleme ar putea să apară cu nivelul apelor Crişului. Prezent la şantierul din Ioşia, Sandor Pasztor, director la Ape Crişuri a ţinut să-l asigure pe timişorean de permanentul sprijin din partea direcţiei pe care o conduce. Mai mult, acesta a promis că va regla debitul Crişului astfel încât să nu deranjeze şantierul. „Vor primi zilnic cotele apelor Crişului aferente zilei respective dar şi pe următoarele trei zile, în avans. Putem corela debitul Crişului cu lucrările de turnare a betonului. Asta se întâmplă deja în amonte, vizavi de Primărie”, spune Pasztor.
„Podul va avea o lungime de 108 metri, trei deschideri, două benzi de circulaţie, două trotuare, o pistă de biciclişti, precum şi rampe subtraversate pentru pasaje pietonale”, a precizat Achim, managerul de proiect. Amenajarea ar avea rostul de a lega cele două maluri ale Crişului Repede, pe relaţia străzilor Oneştilor – Sovata – Fagului – Carpaţi – B-dul Dacia.
1% din valoarea contractată
Organizarea de şantier s-a făcut în aşa fel încât pe 1 noiembrie să se poată începe forarea la culei şi la piloni. Valoarea totală a lucrărilor este de peste 11 milioane lei, fără TVA. Durata de execuţie este de 12 luni calendaristice de la data începerii lucrărilor. Penalităţile de întârziere din contract sunt de 1% pe zi din valoarea contractului. „La 10 zile de întârziere, spre exemplu, nu ni se mai rentează lucrarea”, crede managerul de proiect. La ieşirile de pe pod sunt prevăzute două sensuri giratorii. „În Rogerius, drumul va da într-un sens giratoriu amenajat pe actuala intersecţie dintre străzile Sovata şi Carpaţi şi va trece peste parcarea de la magazinul Nova Euro”, spune Leontin Pătcaş, şef serviciu în Direcţia Tehnică.
Cristina Ghilea
Parcul este si totusi nu este…
Citiți principiile noastre de moderare aici!