Municipalitatea a ales să trateze problema dezastrului de pe Dealul Ciuperca cu maximă opacitate. Comunicarea pe această problemă s-a făcut deficitar, cu sincope şi multe lacune, în condiţiile în care accesul public la documentaţia lucrării a fost strict restricţionat, până anul viitor. Pe fondul acestei situaţii s-a lansat în presă şi o informaţie falsă, defăimătoare pentru cel vizat.
Imediat după alunecarea de teren, Primăria anunţa că va apela la serviciile profesorului clujean Florian Roman pentru expertizarea lucrării şi a documentaţiei de amenajare a dealului. În doar câteva zile, aceeaşi instituţie revenea cu informaţia că s-a renunţat la serviciile prof. Roman, pe motiv că acesta ar fi în incompatibilitate din cauză că ar fi „contrasemnat documentaţia proiectului de amenajare a Grădinii Publice Dealul Ciuperca”, după cum greşit s-a consemnat în articolul „Expert timişorean pentru Dealul Ciuperca”, citând surse oficiale.
Ulterior, profesorul clujean ne-a contactat pentru a lămuri situaţia.
În fapt, el a fost verificatorul tehnic al studiului geotehnic realizat la faza de studiu de fezabilitate a lucrării de amenajare a Dealului Ciuperca. Cadrul didactic de la Facultatea de Construcţii din Cluj-Napoca, prin referatul de verificare a studiului geotehnic, a specificat că la faza Proiect tehnic trebuie făcut calculul de stabilitate a versantului!
Profesorul Roman insistă că statutul de verificator în această etapă nu-l împiedica, legal, să facă expertiza tehnică a dealului în urma alunecării de teren. Aşa-numita „incompatibilitate” a fost reclamată de conducerea Inspectoratului Teritorial în Construcţii.
„Când a pornit alunecarea, Primăria m-a chemat şi am fost acolo. Pentru că Inspecţia (în Construcţii – n.r.) nu mă agreează – nu-i nimic, e reciproc, a aruncat în Primărie o minciună că nu pot face expertiza pentru că am verificat studiul geotehnic”, spune prof. Roman. Acesta arată că interdicţia ar fi fost valabilă dacă ar fi avut vreo contribuţie la etapa următoare de documentare – realizarea proiectului tehnic de execuţie, ori în situaţia dată nu este cazul.
„M-au ocolit pentru că ştiu că sunt un tip care nu acceptă aranjamente”, este concluzia sa personală, „dacă au anumite interese, treaba lor. Să îşi rezolve treburile cum vor, dar nu aruncând în spaţiul public minciuni”.
„Părinţii mei au fost nişte ţărani de aici, dintr-un sat nu departe de Oradea. Nu au ştiut să scrie sau să citească. De la ei am învățat foarte multe lucruri, în primul rând să fiu muncitor, să nu mint şi să am bun-simţ. Indiferent pe ce treaptă socială se caţără un om, dacă nu are bun-simţ nu valorează doi lei. Părinţii indivizilor care aruncă în spaţiul public informaţii false sigur au fost mai deştepţi ca mama şi tata, dar întrebarea mea e: voi ce aţi învăţat de la părinţi? E ruşinos să-ți ascunzi anumite interese sau incompetenţa după minciuni”, le transmite prof. Roman celor din Primărie şi din ITC, bătându-le obrazul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!