Bihon.ro a publicat luni, 24 octombrie, o galerie de imagini cu mai multe daune produse de alunecările de teren. În urma acestuia și a sesizărilor orădenilor, Primăria Oradea anunță că închide accesul la Dealul Ciuperca pentru lucrări de reparații. Orădenii vor mai avea acces doar la unitatea de alimentaţie publică aflată în punctul de panoramă.
În urma unei vizite pe teren reprezentanții municipalității, ai Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională, a proiectanților și a firmei executante a lucrărilor au ajuns la concluzia că sunt necesare de lucrări de remediere a aleilor dalate, care au suferit denivelări din cauza tasărilor și alunecărilor de teren.
Reprezentanții Primăriei nu au anunțat cât timp va fi închis Dealul Ciuperca, însă precizează că „lucrările de remediere vor fi executate în cel mai scurt timp, ținând cont și de condițiile meteo”.
Costurile de reparații vor fi suportate de firma constructoare, SC Abed Nego, în conformitate cu garanția de cinci ani acordată lucrărilor.
Lucrările de amenajare a Dealului Ciuperca au fost finanțate prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, valoarea totală a investiției fiind de 1.942.304 euro. Lucrările au fost efectuate pe o suprafaţă de 38.759 mp, fiind începute în decembrie 2014, termenul final al lucrărilor fiind 31.12.2015.
Citiți principiile noastre de moderare aici!