UPDATE La doar o zi după ce Bihon.ro a publicat imagini cu pagubele produse de alunecările de teren produse pe Dealul Ciuperca, Primăria Oradea anunță că acesta va fi închis pentru reparații.
Iată comunicatul emis de Primăria Oradea:
„Primăria Oradea anunță că începând de azi, 25 octombrie, se închide accesul pe aleile Grădinii publice de pe Dealul Ciuperca, pentru lucrări de remediere a acestora. Accesul publicului va fi permis doar la unitatea de alimentaţie publică aflată în punctul de panoramă.
În cursul zilei de ieri, reprezentanții municipalității, ai Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională, a proiectanților și a firmei executante a lucrărilor au verificat în teren starea Dealului Ciuperca, ajungând la concluzia că este nevoie de efectuarea unor lucrări de remediere a aleilor dalate, care au suferit denivelări din cauza tasărilor și alunecărilor de teren. Lucrările de remediere vor fi executate în cel mai scurt timp, ținând cont și de condițiile meteo.
Executantul lucrărilor de realizare a obiectivului “Dezvoltarea unor habitate naturale din specii de arbori protejaţi şi floră spontană pe Dealul Ciuperca din Municipiul Oradea” , firma SC Abed Nego, va remedia pe cheltuiala proprie deficienţele constatate cu privire la aleile dalate, în conformitate cu garanţia de 5 ani de zile acordată lucrărilor”.
Că Dealul Ciuperca e teren mișcător o știe orice om cu buletin de Oradea mai vechi de cinci ani. Nu a fost un secret nici pentru proiectanții și constructorii care au amenajat locul, mai mult ca loc de promenadă decât ca parc dendrologic, cum promitea proiectul prin care a fost finanțată lucrarea.
Și totuși, la nici un an de la preluare, lucrarea o ia la vale cu alei și cu verdeață cu tot. Situația ne-a fost reclamată de Florin Marius Silaghi, care apreciază că „la un moment dat ar putea reprezenta un pericol și pentru cetățeni”.
Municipalitatea transmite că a înregistrat deja observațiile orădenilor pe acest subiect și le-a transmis executantului. „Am trimis firmei constructoare sesizările referitoare la alunecările de teren. Lucrarea are cinci ani garanție din momentul preluării, adică de anul trecut”, ne-a declarat Csilla Petri, Serviciul Comunicare, din Primărie. „Noi sperăm să nu mai fie cazul, dar așteptăm în continuare sesizările cetățenilor”, mai spune ea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!