Un musical iubit de spectatori, mai ales prin prisma celebrului film american din 1965 regizat de Robert Wise, realizat după romanul „The Trapp family singers” de Maria Augusta Trapp, va avea premiera de 1 Iunie, de la ora 19:00, la Teatrul „Regina Maria”: „Sunetul Muzicii”. O dată aleasă fericit pentru acest spectacol în care, părinţi şi copii, se vor afla pe aceeaşi scenă ca actori.
Povestea se plasează în Austria anilor 30. Maria Rainer, o adolescentă cu suflet rebel, se retrage la poalele munţilor, la mănăstirea Nonnberg, cu gândul să îmbrăţişeze viaţa monahală. Maica stareţă însă îşi dă seama în scurt timp că fata nu are vocaţie pentru drumul ales, şi o îndeamnă să mai dea o şansă vieţii lumeşti, promiţându-i că o va primi cu braţele deschise dacă încercarea eşuează.
La recomandarea stareţei, Maria ajunge guvernantă în casa căpitanului Marinei Imperiului Austro-Ungar, Georg von Trapp. Ofiţer în retragere, rămas văduv, Georg îşi creşte singur cei şapte copii care, în ciuda educaţiei milităreşti primite de la tatăl lor, reuşesc să pună pe fugă toate guvernantele.
În casa căpitanului, Maria va aduce bucuria şi mai ales muzica, reuşind să cucerească inimile celor mici. Maria însă se îndrăgosteşte de Georg, care este logodit cu baroneasa Elsa Schraeder. Speriată de propriile-i sentimente, Maria se va întoarce la mănăstire. Însă războiul îi va schimba iremediabil destinul, aducând-o din nou faţă în faţă cu bărbatul iubit, în fuga din calea regimului nazist.
Parteneri de scenă
Actriţa Adela Lazăr joacă rolul Mariei Rainer, având-o pe scenă, ca parteneră, şi pe fiinca ei, Anabela.
„«Sunetul Muzicii» este un spectacol viu, energic, duios, sincer, colorat, total… pentru mine, un vis împlinit. E minunat să poţi juca în povestea preferată a copilăriei tale, și cireașa de pe tort este că joc alături de fetița mea în vârstă de 5 ani şi 6 luni, Anabela. Ce mai, sunt o răsfățată!
Se pare că perseverența și consecvența noastră au dat roade și abia aștept să vă încântăm, să vă purtăm pe fiecare în universul copilăriei, acolo unde muzica vindecă și dragostea învinge. Rolul pe care îl joc este foarte aproape de sufletul meu, îl ador, eu și Maria suntem foarte asemănătoare ca tip de comportament, trăiri și atitudine. Un rol ofertant, pe care l-am îmbrățișat din prima clipă cu toată ființa mea.
Maria reușește să scoată ce e mai bun din fiecare persoană cu care interacționează, prin prezența și energia ei reușește să schimbe destine și îi «fericește» pe toți… prin tot ce e ea și, desigur, cu ajutorul MUZICII. Muzica… acest balsam al sufletelor noastre, de care avem atât de multă nevoie!
Anabela a fost foarte fericită să lucreze alături de mine şi de ceilalţi copii, teatrul este pentru ea a doua casă. Are o candoare şi o relaxare care emoţionează până la lacrimi, a reuşit alături de ceilalţi copii o mare performanţă, pe care vă invit să veniţi şi să o aplaudaţi din plin”, mărturiseşte actriţa Adela Lazăr.
În afară de Adela Lazăr şi fiica sa, Anabela Tonţ, alţi părinţi şi copii actori vor trăi mari emoţii pe scena Teatrului „Regina Maria”. Vor mai juca: Rebeca Rusu – fiica actorilor Alexandru Rusu şi Anca Rusu Sigmirean, Filip Ionescu – băiatul actorilor Sorin Ionescu şi Denisa Vlad, Anastasia Vicoveanu – fiica actorilor Răzvan Vicoveanu şi Alina Leonte, şi Iacob Lakatos – fiul actriţei Zentania Lupșe.
Spectacolul beneficiază de două distribuţii pentru copii. Prima o veţi putea vedea în seara premierei, sâmbătă, 1 iunie. Cea de-a doua va juca duminică seara, de la ora 19:00, în prima zi a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea, la Sala Mare.
De aceea, „Sunetul Muzicii” este un spectacol ce trebuie văzut neapărat de două ori, pentru a ne putea bucura de performanţele actoriceşti ale tuturor copiiilor implicaţi în acest frumos proiect.
Date tehnice
„Sunetul Muzicii”, musical prezentat prin aranjament cu Concord Theatricals Ltd. în numele R&H Theatricals
– muzica: Richard Rodgers
– versurile: Oscar Hammerstein II
– libret de Howard Lindsay şi Russel Crouse
– regia artistică și coregrafia: Mihaela Bogdan
– dirijor orchestră: Romeo Rîmbu
– scenografia: Amalia Buie
– asistenți coregrafie: Mirela Lupu, Daniel Titi Sandro
Distribuția:
Maria Rainer, soră postulantă la Mănăstirea Abbey – Adela Lazăr
Căpitanul Georg von Trapp – Sorin Ionescu
Max Detweiler – Alexandru Rusu
Maica Stareță – Ioana Dragoș Gajdo
Baroneasa Elsa Schraeder – Gabriela Codrea
Rolfe Gruber – poștașul, iubitul lui Liesl von Trapp – Eugen Neag
Sora Berta, Maica Novicelor – Zentania Lupșe
Sora Margareta, Maica Postulantelor – Anca Sigmirean
Sora Sophia – Carina Bunea
Hans Zeller, Gauleiter – Răzvan Vicoveanu
Franz, majordomul – Emil Sauciuc
Frau Schmidt, menajera – Mirela Lupu
Ursula, Maica Postulantă – Denisa Vlad
Locotenent nazist – Ionuț Șerban
Baronul Elberfeld – George Voinese
Liesl von Trapp – Maria Teișanu
Friedrich von Trapp – Filip Mut/ Alexandru Faur-Balint
Louisa von Trapp – Raisa Vesa/Gia Cordea
Kurt von Trapp – Filip Ionescu/Iacob Lakatoș
Brigitta von Trapp – Rebeca Rusu/Antonia Corchiș
Marta von Trapp – Anastasia Vicoveanu/Raisa Boldiș
Gretl von Trapp – Anabela Tonț/Anastasia Feher
Dansatori: Ecaterina Hannel, Amalia Dan, Georgeta Fazekas, Florina Pantea, Daliana Negrean, Mădălina Ilea, Daniel Sandro, Liviu Moldovan, Ciprian Dinicu, Cosmin Cioară, Cristian Seghedi-Haragoș
Orchestră
– Formația „Sinfonietta Varadinum”: Georgiana Mircescu – flaut, Ioan Pîntea – clarinet, Lorenzo Moroni – corn, Janos Vura – trompetă, Andrea Mirian – chitară, Alex Seretoc – percuție, Flaviu Seretoc – contrabas, Florin Avram – vioară I, Tibor Kurucz – vioară II, Valer Mînecan – violă, Bogdan Cocora – violoncel, Varady Henrietta – pian.
Citiți principiile noastre de moderare aici!