Luni spre marți și marți spre miercuri se va întrerupe frunizarea apei după următorul program:
- luni spre marţi 10.2017 / 10.10.2017, în intervalul orar 2200 şi 1500 vor fi afectaţi consumatorii situaţi pe malul stâng al Crişului Repede (cu excepţia zonelor din Ioşia, Ioşia Nord şi Splaiul Crişanei, respectiv zonele străzilor Calea Aradului şi Decebal);
- marţi spre miercuri 10.2017 / 11.10.2017, în intervalul orar 2200 şi 1500 vor fi afectaţi consumatorii situaţi pe malul stâng al Crişului Repede din zonele Cartierelor Ioşia, Ioşia Nord şi Splaiul Crişanei, respectiv zonele străzilor Calea Aradului şi Decebal
„Subliniem faptul că unele reţele stradale de apă se vor spăla prin intermediul hidranţilor de incendiu. Din acest considerent, vă rugăm să nu interveniţi la hidranţi stradali prin care se efectuează spălări”, transmit reprezentanții CAO.
Consumatorii sunt rugați să îşi asigure rezervele de apă pentru acest interval de timp. În cazul în care la repunerea în funcţiune a serviciului de alimentare cu apă se observă deficienţe în parametrii de furnizare şi de calitate ai apei, consumatorii pot transmite orice sesizare la Dispeceratul central al companiei, la numerele de telefon 0259 – 430.928 sau 0359 – 410.203.
Citiți principiile noastre de moderare aici!