Germania solicită personal român pentru sectorul hotelier. Potrivit consilierului Eures de pe lângă AJOFM Bihor, Simona Burdean, în prezent sunt disponibile nu mai puţin de 120 de locuri de muncă pentru românii care doresc să muncească în sectorul hotelier în Germania. „Una dintre condiţiile de bază este cunoaşterea limbii germane”, a precizat Simona Burdean.
Posturi
Locurile de muncă sunt la hoteluri de pe întreg teritoriul Germaniei. Bucătarii, ospătarii, recepţionerii, ajutorii de bucătari şi personalul pentru curăţenie trebuie să aibă cunoştinţe bune de limba germană pentru a putea aplica pentru unul dintre aceste posturi. Salariul pentru personalul specializat este cuprins între 1.500 şi 2.000 de euro brut pe lună, iar pentru personalul auxiliar – 1.200 – 1.500 de euro brut pe lună. „Se lucrează 40 de pe săptămână cu posibilitatea de a efectua ore suplimentare”, a explicat consilierul Eures.
Cazarea este pusa la dispoziţie de către angajator (gratuit sau negociabilă). Întreţinerea poate fi suportată de către angajator (gratuit/negociabil) sau poate fi pe cont propriu.
Interviul va avea loc la Sibiu în 10 octombrie. Cei interesaţi de aceste posturi trebuie să se adreseze consilierului Eures de pe lângă AJOFM Bihor, str. Transilvaniei nr. 2, tel. 0259.433.346.
Citiți principiile noastre de moderare aici!