„Este a V-a ediție a proiectului «De Crăciun, adoptă un suflet!». S-a oferit sprijin material și financiar în valoare de peste 15.000 lei unui număr de peste 200 de persoane aflate în dificultate, precum și unor servicii sociale ale Asociației Filantropia Oradea, Centrului de Servicii Sociale pentru Persoanele cu Dizabilități din Oradea cu hramul «Acoperământul Maicii Domnului», coordonat de Fundația de Scleroză Multiplă Bihor, Centrului Rezidențial de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap de la Bratca, ce poartă hramul «Sf.Haralambie», Locuinței Protejate Beznea pentru persoane cu dizabilități și Centrului Educațional Girișu de Criș”, ne-a informat Marcela Tomuţa, asistent social la Asociației Filantropia Oradea.
Sprijinul a constat în alimente, îmbrăcăminte, jucării şi bunuri de folosinţă personală, dar şi sponsorizări în bani pentru centrul de servicii sociale amintit. „Darul cel mai de preț al acestui proiect îl constituie dragostea jertfelnică a celor ce au înțeles că mai presus de orice valoare materială stă slujirea semenilor, ca o energie ce leagă sufletele de comuniunea harului dumnezeiesc, așa cum odinioară, pe lângă aur, smirnă și tămâie, «cei trei crai de la Răsărit, nu s-au oprit până ce nu au găsit pe al lumii Împărtat, așezat pe fân uscat», căruia s-au închinat, la capătul unui drum istovitor de căutare a comuniunii jertfelnice și a dragostei dumnezeiești a locuirii împreună”, susţin iniţiatorii proiectului.
Ateliere de cadouri
Cei peste 200 de copii și tineri din cele 12 unități de învățământ partenere în proiect au creat 12 grupuri de voluntariat, care au deschis o rețea impresionantă de ateliere pentru confecționare de cadouri. „Inimoșii ucenici ai prieteniei au confecționat sute de obiecte decorative, de la globuri pentru brad realizate în tehnica quiling, la felicitările de Crăciun, de la vasele decorative cu motive de Crăciun, executate în tehnica șervețelului, la gablonțărie diversă, toate realizate cu multă bucurie de copii și tineri, toate pentru un scop filantropic”, a precizat Marcela Tomuţa.
Astfel, ca niște târgoveți dibaci, căutând preț pe omenia neprețuită, grupurile de voluntari ai filantropiei au organizat în fiecare școală câte un târg de cadouri de Crăciun, aducând în școală taina darului din suflet, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Grupurile de copii și tineret înființate și-au desfășurat activitatea sub coordonarea profesorilor implicați în acest proiect, în baza parteneriatului încheiat cu următoarelor licee orădene: Liceul Teologic Ortodox ”Episcop Roman Ciorogariu”, Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu”, Liceul Teoretic ”Partenie Cosma”, Colegiul Național Mihai Eminescu, Colegiul Național ”Emanuil Gojdu”, Colegiul Național ”Iosif Vulcan”, Colegiul Tehnic ”Traian Vuia”, Liceu Teoretic Aurel Lazăr, Liceul de Artă ”Francisc Hubik”, Școala Generală ”Nicolae Bălcescu”, Liceul Teoretic ”Lucian Blaga”, dar și Grădinița 28 din Oradea.
Parteneriatul cu școlile și liceele orădene a fost completat cu implicarea Asociația Safir, Fundației de Scleroză Multiplă Bihor, a International Orthodox Christian Charities (IOCC), Administrația Social Comunitară Oradea (ASCO) și Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei. Dacă Asociația Safir a oferit cadouri pentru 55 de persoane cu dizabilități, dar și sprijin financiar pentru programul de burse Filantropia, oferit tinerilor elevi cu dificultăți sociale, Fundația de Scleroză Multiplă Bihor a oferit cadrul tehnic de învățare pentru atelierele de cadouri, organizând ateliere practice pentru toate grupurile de voluntari implicate, IOCC a oferit pături, kit-uri școlare și de igienă personală pentru copiii și persoanele cu oportunități scăzute asistate de Asociația Filantropia Oradea în cuprinsul Eparhiei Oradiei, iar ASCO a oferit un sprijin financiar în valoare de 1.000 lei pentru achiziționarea de pachete de Crăciun destinate beneficiarilor acestui proiect.
Citiți principiile noastre de moderare aici!