Competiția ,,Școala Europeană’’, organizată de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a debutat în 2003, sub patronajul Comisiei Europene, și se adresează instituțiilor de învățământ care s-au remarcat prin implicarea în proiecte europene și prin valorificarea rezultatelor obținute. Distincția se acordă annual, unui număr de 60 de școli și are o valabilitate de 3 ani, după care poate fi reînoită.
Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” le conferă recunoștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care le fac pentru menținerea titlului obținut, determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.
La nivelul întregii țări sunt doar 7 școli, care au reușit performanța de a obține de 5 ori consecutiv această distincție, începând cu prima ediție: 2003, 2007, 2010, 2013 și 2016. Una singură dintre acestea este școală specială: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea, care s-a clasat anul acesta pe poziția 8 între cele 117 școli din 34 de județe și municipiul București participante la competiție.
,,Parcursul de la modesta Școală Ajutatoare Nr.1 cu cele 4 clase înființată in 1968 până la Centrul Școlar de Educatie Incluzivă Nr.1 Oradea cu cele 30 de clase moderne, adaptate specificului copiilor și elevilor cu cerințe educative special a fost unul normal, dat de dinamica socială și a sistemului educațional. Decizia de a alinia Centrul Școlar de Educatie Incluzivă Nr.1 Oradea la standarde europene, prin implicarea constantă în proiecte aparține unui grup de dascăli implicați și dedicați, care prin multă muncă și sacrificii pe plan personal, au adus școlii al V-lea titlu consecutiv de Şcoală Europeană’’, a declarat directorul CSEI nr. 1, Carmen Ilisie. Potrivit ei, portofoliul întocmit în vederea obținerii acestui nou titlu a cuprins un număr de 12 proiecte, derulate în perioada 2013-2015.
Accent pe calitate
Festivitatea de decernare a premiilor ,,Şcoală Europeană’’ a avut loc, zilele trecute, la Palatul Parlamentului din București, în prezența reprezentanților din sistem. Delegația din județul Bihor, prezentă la ceremonie, a fost formată din: Inspector general adj. prof. Codruța Maria Bogdan, Inspectori proiecte și programe comunitare: prof. Elena Moțoc Chivari și Florin Negruțiu de la Inspectoratul Școlar Județean Bihor, respectiv: director prof. Carmen Ilisie și coordonator de proiecte, prof. Teodora Pantazi de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Oradea.
Pe lângă felicitări și o plachetă personalizată, cele 60 de școli câștigătoare vor fi recompensate și cu un premiu de 5.000 de lei, care va fi utilizat pentru achiziții. Senatoarea Ecaterina Andronescu a oferit școlilor prezente o diploma de onoare „pentru contribuțiile aduse de generațiile de profesori și elevi la înălțarea neamului prin învățătură”.
„Parafrazând mottoul școlii noastre, cu această ocazie deosebită, ca reprezentant al instituției, pot să spun cu mândrie că, pentru noi, fiecare proiect contează și fiecare nou titlu de școală europeană ne onorează și ne obligă să continuăm să muncim pentru a crește calitatea procesului instructiv educativ recuperator prin introducerea dimensiunii europene în educația copiilor și tinerilor cu dizabilități din instituția noastră”, a declarat Carmen Ilisie la festivitatea de decernare a premiilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!