Pe 21 aprilie, bihorenii sunt invitați la Drăgoteni de Asociația Grupul de Acțiune Locală Valea Velj, care organizează evenimentul alături de partenerul tradițional, Primăria Remetea, în colaborare cu Asociația Grupul de Acțiune Locală „Țara Beiușului”, prin proiectul „Cooperare Interteritorială pentru Promovarea Sectorului Turistic și valorificarea produselor locale la nivelul teritoriilor partenere”.
[eadvert]
De un sfert de veac, la Drăgoteni se strâng bunici, părinți și copii, îmbrăcați în straie populare, pentru a meșteșugi, cu simț artistic înnăscut, cele mai frumoase ouă încondeiate. Oul de Paști este simbol al creației, al vieții, al echilibrului si al reînvierii. Prin tehnică, materiale, instrumente și simbolistica motivelor, Oul de Paști e parte a culturii noastre materiale și spirituale.
Valoarea creației meșterilor populari bihoreni poate fi apreciată în această zi de mare sărbătoare. Impistrite cu bizarcă, cu ceară și vopsea roșie, ouăle încondeiate de la Drăgoteni sunt cunoscute în lumea întreagă. De altfel, cei care vizitează Drăgoteniul cu ocazia acestui eveniment, fie că sunt români sau străini, își iau acasă ouă încondeiate dar și icoane pictate pe sticlă, pentru a le dărui ca suvenir familiei, prietenilor, sau pur și simplu pentru a păstra în amintire un crâmpei din spiritul locului.
În cadrul festivalului sunt organizate mai multe concursuri, care au ca scop: dezvoltarea capacității de a cunoaște și de a înțelege obiceiurile, tradițiile culturale și meșteșugărești locale, promovarea artei și a tradiției populare locale, conștientizarea protejării și conservării acestora.
Pe lângă concursul de încondeiat ouă, programul evenimentului mai include și alte secțiuni: compoziții plastice cu tematică religioasă (desene și icoane pe sticlă), concurs de bătut toaca, interpretare de pricesne, prezentarea celui mai frumos costum popular.
În țara Beiușului, toaca se bate în preajma Paștelui. Se spune că acesta e cântecul lemnului.
„Toaca nu este o creație pur estetică sau culturală, ci este un text liturgic cuprins într-un act liturgic, este o rugăciune, este un mijloc de înălțare a omului la Dumnezeu, este ceea ce marchează trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Cântecul toacei face legătura între pământ si cer, între uman și divin, între ceea ce se cunoaște și ceea ce nu se cunoaște”, explică crestinortodox.ro.
PROGRAMUL FESTIVALULUI
09:00-10:00: Sosirea participanților la Școala Primară Nr. 2 Drăgoteni
10:00-13:30:
-Concurs de încondeiat ouă, organizat în interiorul sălii de clasă
-Concurs de pricesne, pe scena din curtea școlii
-Concurs de bătut toaca
-Concurs de compoziții plastice pe temă religioasă si pictură pe sticlă
-Concurs de costume populare autentice
13:30: Premierea
„Oul de Paști”, la cea de-a XXV-a ediție Foto: FAN
Citiți principiile noastre de moderare aici!