Venea cu o abordare diferită: acorda elevilor o educaţie potrivit cu standardele morale creştine. Din perspectvă baptistă şi creaţionistă în ceea ce priveşte filosofia de gândire. Elevii și dascălii Liceului Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea au sărbătorit, săptămâna trecută, 25 de ani de har și binecuvântare, în cadrul a trei capele speciale.
Har şi performanţă
Vineri, la Biserica Creștină ,,Emanuel”, s-a ținut Capela specială oficială, la care au participat oficialități ale municipiului și județului, foști şi actuali profesori și elevi, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Oradea și ai Consiliului Local, ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor și ai Casei Corpului Didactic Bihor, directori de colegii și licee din Oradea și Ștei, de școli gimnaziale și grădinițe, părinți, elevi.
“Cu ajutorul Tatălui Ceresc, celebrăm azi un sfert de veac de existenţă a şcolii nostre. Este o sărbătoare pe care Dumnezeu a îngăduit să o avem pentru slava Lui. Consider că un asemena eveniment trebuie să rămână o piatră de aducere aminte pentru generaţia prezentă şi viitoare, deorece această instituţie de învăţământ face parte din mulţimea nenumărată a minunilor dumnezeieşti, o împlinire a făgăduinţelor Lui faţă de copiii Săi”, a spus profesorul Iosif Curta, directorul Liceului Teoretic Baptist Emanuel Oradea în deschiderea festivităţii ocazionate de împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea unităţii de învăţământ. Fostul profesor al şcolii, Mircea Georgescu trasează coordonatele temporale în care a luat fiinţă şcoala ce avea să fie ulterior sinonimul performanţelor academice: „La sfârşitul anilor 1989 şi apoi în anii 90, Dumnezeu a adus peste România un dezgheţ politico-social nesperat. Asta a însemnat şi restituirea către cetăţeni a drepturilor fundamentale ale omului, atât cele individuale, cât şi cele colective”.
Familie-şcoală-biserică
În opinia fostului profesor, succesul educaţional depinde de lucrarea pe care o fac cei trei piloni educaţionali fundamentali: familia, şcoala şi biserica.
Pastorul Florian Negruţiu a fost martor la începuturile acestei şcoli. “Generaţia de credincioşi a anilor 90 ne vedeam visul împlinit: toate lucrurile cerute de la Domnul, prin rugăciuni fierbinţi însoţite de multe lacrimi şi suferinţi se împlineau sub ochii noştri. Sunt convins că ideea de şcoală creştină a venit din inima lui Dumnezeu în inima fr. Liviu Olah, păstorul Bisericii Emanuel în perioada 1973-1977.” Pastorul Bisericii Creştine Baptiste Emanuel Petru Vidu consideră că : „Liceul Emanuel nu are ctitori. Liceul Emanuel este o şcoală care împlineşte 25 de ani pentru că au fost oameni care au cerut lucrări mari de la Dumnezeu şi au fost oameni care au ascultat de Dumnezeu…Decenii la rând copiii erau îndoctrinaţi în şcoli cu ateism şi copiii credincioşilor erau batjocoriţi, iar mulţi dintre profesori erau daţi afară din învăţământ. Dumnezeu a intervenit în istorie şi anul 1989 a fost un an de cotitură în Europa centrală şi de răsărit, inclusive în România. Regimul comunist a căzut şi noi orizonturi se deschideau înaintea popoarelor. Biserica Baptistă nr. 2 Emanuel de astăzi a înţeles aceasta şi în 1990, primul an de libertate, a înfiinţat Liceul Teoretic Baptist şi Institutul Biblic. În anul următor au început lucrările unui complex de trei clădiri unite între ele, una dintre clădiri fiind destinată învăţământului”.
Decanul Floare Chipea, inspector școlar general Alin Novac-Iuhas, deputatul Florica Cherecheș au adesat cuvântul lor asistenţei. „Viața mea a fost strâns legată de acest liceu încă de la înființare și chiar dinainte, de pe vremea când, în perioada comunistă, visam și ne rugam pentru școli creștine”, a spus parlamentarul. Florica Cherecheş i-a îndemnat pe elevi să îndrăznească să viseze și apoi să facă efortul de a-și pune visele în aplicare, muncind cu seriozitate și perseverență, cu credință și responsabilitate.
„Cei patru copii ai mei au absolvit acest liceu, căruia îi poartă o plăcută amintire mai ales pentru mediul curat, pentru dascălii de calitate și colegii extraordinari pe care i-au avut, pentru principiile și valorile pe care această școală le-a sădit în inimile lor.La mulți ani și mult succes și pe mai departe Liceului Emanuel, o școală care caută excelența, atât pe plan academic, cât și pe planul relațiilor și al trăirii de zi cu zi!”, a spus parlamentarul.,,Bulgării de aur, șlefuirea fină a caracterelor, prietenia și consilierea, încurajarea și insuflarea încrederii, morala creștină și modul profesionist de a face lucrurile”, sunt sdincolo de sintagme realităţi în viaţa Liceului Emanuel.
Aşa cum spunea rectorul Paul Negruţ s-a demonstrat că ,,încotro te uiți, într-acolo tinzi să te îndrepți”. , . ,,Ne uităm spre Dumnezeu, ca să ne putem ridica tot mai sus. La 25 de ani, îi mulțumim celui care este sus, Tatălui nostru Ceresc pentru binecuvântarea acestui liceu” ,a subliniat rectorul Paul Negruț. ,,Îi mulțumim din toată inima Dumnezeului nostru și-l slăvim pe El. Lui îi datorăm această școală. Lui îi datorăm ceea ce trăim astăzi. În toate liceele se învață despre creație. Aici se învață și despre Creator… „, a spus rector.
„Dacă unii au îndrăznit să viseze, alţii s-au rugat, alţii au zidit şi mulţi s-au ostenit în alergarea lor pentru acest proiect măreţ, ce ne rămâne nouă de făcut? O şcoală creştină presupune nu numai aprofundarea ştiinţelor la cel mai înalt standard, ci şi o abordare creştină a predării materiilor, o apropiere de sufletul copiilor, o dăltuire continuă de caractere cristice, pentru a forma generaţii de oameni care cunosc voia lui Dumnezeu, o trăiesc şi continuă lucrarea aceasta mai departe. Contextul ecumenic şi secular al erei în care trăim ne obligă imperios la a ne păstra identitatea şi a promova o credinţă sănătoasă şi statornică în rândul tinerilor. De aceea pledăm pentru păstarea specificului confesional în şcoala noastră, dar şi pentru predarea şi studiul biblii în şcolile publice”, a concluyionat directorul Liceului Baptist Emanuel, profesorul Iosif Curta.
Ce spun absolvenţii?
Consilierul local Cristian Puşcaş a vorbit la capela specială ca reprezentatnt al primarului Bolojan, dar şi ca absolvent al acestei prestigioase unităţii de învăţământ. Acesta şi-a amintit şi o situaţie mai nostimă din perioada în care împreună cu alţi doi colegi făceau parte din corul şcolii şi au fost rugaţi de conducătorul corului doar să mimeze. “Atunci am înţeles multe… De aceea am ales politica. Dar am ales şi arhitectura!”, a spus Cristian Puşcaş. “În tinereţe am fost un «mare» fotbalist. În primul meci de fotbal jucat în Liceul Emanuel am înscris cel mai uşor gol din întreaga mea carieră. Asta pentru că, după o înjurătură neaoşă şi colegi şi adversari, cu toţii au rămas înmărmuriţi, iar drumul meu spre poarta adversă a fost liber ca o stardă pustie. Mărturisesc că lecţia episodului respectiv am început să o înţeleg abia după un an. Colegii mei însă au reacţionat de îndată. Au reacţionat cu calm, cu înţelegere, cu dragoste. Au înţeles că, deşi echipa lor a câştigat, un coechipier de-a lor este înfrânt. Din acel moment, Liceul Emanuel mi-a oferit totul. Oameni, învăţătură, moralitate, cinste respect, dragoste. Cu toţii s-au pus la dispoziţia mea…”, şi-a amintit consilierul Cristian Puşcaş. Sunt 25 de ani de când Liceul Emanuel din Oradea a dat oraşului, ţării şi lumii întregi, absolvenţi valorosi, bine pregătiţi, dar mai presus de orice, creştini în vorbă şi în fapte. Am reţinut azi o idee în care mă regăsesc deplin: pentru mine, absolvent al acestei minunate şcoli, cei patru ani petrecuţi aici au însemnat nu doar descoperirea, asimilarea si învăţarea despre creaţie, ci descoperirea Creatorului. Le multumesc profesorilor mei, le mulţumesc colegilor mei. La mulţi ani Liceul Baptist Emanuel Oradea!”, a adăugat Cristian Puşcaş.
“Îmi aduc aminte cu drag de anii de liceu, printre cei mai frumoşi ani din viaţă. Sunt ani în care am format relaţii profunde, am cunoscut oameni speciali cu care, după 15 ani, încă ţin legătua. .. Viaţa se schimbă însă amintirea anilor de liceu va purta întotdeauna o dulce nostalgie. Colegii de clasă şi de şcoală, profesorii care ne-au îndrumat şi ne-au fost prietenii, toţi angajaţii din liceu îmi rămân în inimă pentru că au dat savoare şi parfum celor patru ani importanţi din viaţă”, spune dr. Dana Groza (Galchiş), absolventă a promoţiei 1998.”Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui!” (Eclesiastul 3:1). Cristi Miclovan, absolvent al promoţiei 2001 a ţinut să împărtăşească câteva lucruri care şi-au avut vremea lor pentru generaţia de liceeni 1997-2001: “Am primit cu mare drag învăţături despre prietenie şi viaţă atunci când calculam mărimea forţei de inerţie la orele de fizică, am mers în misiune cu taxi, deoarece autobusul a plecat tocmai din faţa noastră, unii colegi mai bine intenţionaţi au scos uşa de la balcon ca să nu mai fie o problemă faptul că unora le era frig, iar altora prea cald; aşteptam săptămânal orele de capelă.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!