Ca în fiecare an, de 1 Martie, polițiștii Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii împreună cu polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier și polițiștii Biroului Rutier – Poliția Municipiului Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au întâmpinat doamnele și domnișoarele cu mărțișoare și recomandări preventive.
Astfel, de la primele ore ale dimineții, oamenii legii s-au „înarmat” cu mărțișoare, s-au postat în locuri-cheie și au așteptat să le iasă în cale șoferițele. Spre deosebire de raziile obişnuite, agenţii au înlocuit chitanţierul de amenzi şi procese verbale cu zeci de mărțișoare cu mesaje preventive şi recomandări utile pe care le-au oferit tuturor femeilor oprite în trafic.
Cele peste 400 de mărțișoare pe care polițiștii bihoreni le-au oferit în trafic au fost realizate de elevii de gimnaziu implicați în activitățile preventive desfășurate de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității în cadrul unor proiecte preventive.
„Și în acest an, Poliția Bihor păstrează tradiția în ceea ce privește înmânarea de mărțișoare, atât conducătoarelor auto cât și pietonilor de sex feminin. Precizăm faptul că, în acest an mărțișoarele sunt realizate de elevi ai școlilor din județ și sunt distribuite de polițiștii rutieri, atât în Oradea cât și pe principale Drumuri Naționale din județul Bihor. Mărțișoarele conțin și mesaje preventive adresate conducătorilor auto”, a declarat Sorin Indrieș, subcomisar al IPJ Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!