Atunci, liderul sindical Marin Condescu denunţa „o firmă de apartament care a dat un tun de 60 milioane de euro la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia”.
Astfel, SC Best Recuperare Creanţe a cesionat de la SNLO creanţele de 128 milioane RON datorate de centralele din Arad, Oradea, Braşov şi Turnu Severin. Scandalul provocat de super-onorariile încasate după bunul-plac de către SC Best Recuperare a determinat poliţia gorjeană să verifice contractul de cesiune a datoriilor avute la SNLO de mai multe unităţi CETdin ţară, inclusiv Oradea. Directorul CET Arad, Cornel Secianschi, dezvăluia că SC Best a obligat CET Arad la plata unui comision de 6,2 milioane de lei noi pentru recuperarea unor creanţe de 19,6 milioane de lei.
Marin Condescu mai afirma: „Directorii termocentralelor s-au plâns la SNLO şi au cerut rezilierea pentru că nu pot plăti. Cerem şi noi, sindicatele, acelaşi lucru întrucât riscăm să nu mai avem cui să dăm cărbune. Ştiu că de la Oradea firma respectivă a recuperat 3,2 milioane lei şi a virat la SNLO doar un milion, ceea ce este inadmisibil”.
Contractele dintre SNLO şi recuperatori nu prevedeau cât din încasări reprezintă onorariul, SC Best fiind liberă să îl dicteze. În unele cazuri, această firmă şi-a asigurat încasări egale cu sumele returnat către SNLO! Debitorii în cauză au acţionat în instanţă firma de recuperare, pentru a nu trebui să achite din bani publici super-onorariile.
„Recuperatorii creanţelor SNLO au virat în conturile societăţii un milion de lei de la Arad şi 400.000 de lei de la Braşov. Dar şi-au oprit 1.500.000 de lei. Aceasta este motivaţia noastră pentru acţionarea în instanţă, şi anume că au încălcat contractele de cesiune prin care se obligau ca mai întâi să recupereze creanţele şi apoi să îşi încaseze onorariile”, confirma şi directorul SNLO, Daniel Burlan.
Deşi o parte din datoriile de zeci de milioane de lei către furnizori, sunt către SNLO, conducerea CET Oradea nu se declara afectată de păţaniile CET Arad sau CET Braşov. Informată asupra situaţiei, conducerea CET ne-a transmis atunci următoarele: „Din punct de vedere juridic, două entităţi nu pot încheia un contract prin care să oblige o terţă persoană la cheltuieli financiare. Noi nu avem nici în clin, nici în mânecă şi nu putem confirma nicio relaţie în triunghi cu firma de recuperare invocată. Noi avem un contract cu SNLO şi eşalonăm plata datoriilor direct către ei”.
Cristian Horgoş
Citiți principiile noastre de moderare aici!