“Profesorii au intrat în săli, iar după ora 9.00 nu mai au voiie să părăsească sala. La ora 10.00 primesc subiectele şi au la dispoziţia 4 ore pentru a le rezolva”, ne-a declarat Dorel Luca, inspector general al IŞJ Bihor.
În Bihor, în urma întrunirii Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar, au fost constituite trei centre de examen la Colegiile: „Mihai Eminescu”, „Emanuil Gojdu” şi „Mihai Viteazul”. Centrele sunt repartizate pe domenii de discipline.
Teoretic, fiecare unitate de învăţământ ar putea să organizeze concursurile pentru ocuparea posturilor vacante de cadre didactice, însă din cauzacosturilor, examenele se organizează pe centre În acest an Bihorul a intrat în rândul judeţelor pilot din ţară care îşi organizează singure concursul de ocupare a posturilor vacante în sistemul de învăţământ preuniversitar. Scopul este acela de descentralizare a învăţământului, iar examenul detitularizare este organizat de Inspectorat. Subiectele sunt formulate în centrul de examinare de către o comisie care stabileşte şi baremele de corectare şi de evaluare a lucrărilor scrise, la propunerea preşedintelui centrului.
Conform reprezentanţilor inspectoratului şcolar cele mai multe solicitări de titularizare sunt pentru posturile de educatoare şi învăţătoare, iar disciplinele care nu se bucură de căutare sunt cele din aria currriculară din domeniul tehnic.
Valentin Teuca
Citiți principiile noastre de moderare aici!