[eadvert]
Acesta va avea loc sâmbătă, 15 iulie 2023, ora 12:00, la sediul Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr.1/A), în sala de expoziții temporare a Secției de Artă.
Expoziția aduce în prim-plan creațiile lui Péter Balogh, în care se remarcă modestia unui om și bucuria unei vieți consacrate exclusiv sculpturii. Lucrările sale captivante vorbesc despre pasiunea și măiestria artistului, aducând în prim-plan forme și idei care provoacă și inspiră publicul.
„Este greu să însumez în câteva cuvinte activitatea părinților mei. A fost o activitate îndelungată, tatăl meu creând mai bine de 60 de ani în țară. Și-a început activitatea pe la jumătatea anilor 50, după absolvirea Institutului de Arte Plastice din București. Împreună cu mama (pe care a cunoscut-o în București și s-au căsătorit), și ea, la rândul ei, tot absolventă a aceluiași institut, și-a continuat activitatea în domeniul acesta, expunând practic anual, în țară și în străinătate. Tatăl meu, fiind sculptor a avut câteva lucrări de artă monumentală, care se pot vedea și astăzi pe teritoriul României. A avut expoziții în Ungaria – la Budapesta, și în Italia – la Milano”, a spus Angela Balogh Călin.
Abordare inovatoare
În cadrul expoziției, cei prezenți vor avea ocazia să descopere și grafica rafinată a Angelei Balogh, ale cărei lucrări propun situații coloristice pline de viață.
„Prin abordarea sa inovatoare, artista reușește să aducă un surplus de lirism aspectelor realului înregistrate de retină. Deși reconstrucția mentală a peisajului se subordonează în general legilor percepției vizuale, la transpunerea pe hârtie intervin unele subtile alterări care atribuie concretului caracterul de imaginar”, zice Cornel Abrudan, șeful Secției de Artă din cadrul Muzeului Țării Crișurilor.
Vernisajul va fi deschis de către curatorii expoziției, scenografa Angela Balogh Călin și Cornel Abrudan. Aceștia vor aduce în discuție aspecte relevante ale creațiilor expuse și vor oferi o perspectivă valoroasă asupra contribuției artistice a lui Péter și Angela Balogh.
Evenimentul se adresează atât pasionaților de artă, cât și publicului larg interesat să exploreze și să se inspire de la opere deosebite.
„Expoziția lui Péter și Angela Balogh este un fel de dar pentru Oradea – este un artist cu sorginte bihoreană și, în același timp, este un om care a avut o legătură sufletească foarte puternică cu Oradea. Impresionant în acest eveniment este modul în care se construiește o familie de artiști. Doamna Angela Balogh e stilistă, graficiană și foarte bună desenatoare, Péter Balogh desenator și sculptor excepțional, care au făcut o familie, unul pe altul s-au corectat și influențat în mod foarte subtil și foarte generos la nivelul limbajului vizual.
Dincolo de aceasta, urmașa, doamna Angela Balogh Călin, continuă în familia aceasta cu o muncă curatorială, în care-și pune în evidență munca părinților, din respect și din drag pentru comunitatea bihoreană. La nivelul limbajului vizual, Péter Balogh, deși a trăit într-o perioadă cu multe restricții de ordin ideologic, a fost unul dintre scultptorii cu atitudine modernă și cu atitudine inovativă în ceea ce privește limbajul sculptural. În același timp, doamna Angela Balogh a fost o artistă decoratoare de mare sensibilitate, de construcție metaforică a peisajului, a compoziției, pe care o expunem aici la Muzeul Țării Crișurilor”, a mai precizat Cornel Abrudan.
Expoziția poate fi vizitată până la data de 5 septembrie 2023.
Citiți principiile noastre de moderare aici!