Astfel, pornind de la convingerea că a te simți util și a face ceva pentru ceilalți este motorul esențial al solidarității umane, elevii colegiului nostru au organizat cu multă dedicație și implicare, o strângere de donații care să vină în sprijinul celor cinci copii care și-au pierdut mama în tragedia de la COLECTIV.
Directorul Marcel Emil Sas Adăscăliții, prin consultare cu C.S.E, a hotărât să-l contacteze în acest scop pe d-l Bogdan Gavrilă-jucător la Dinamo (prin intermediul căruia s-a aflat de drama celor cinci vieți încercate), care a răspuns afirmativ, așa că în zilele următoare domnul director a solicitat ajutorul tuturor elevilor din școală iar elevii din C.S.E. s-au mobilizat să creeze două puncte de colectare în ambele clădiri ale școlii (Goga 1 și Goga 2). Așteptările au fost depășite,strângându-se 15 pachete mari cu alimente, cosmetice, rechizite, îmbrăcăminte și obiecte de uz casnic.
Transportul a fost oferit gratuit prin bunăvoința d-lui Adrian Negruț director FanCourier căruia îi mulțumim pe această cale. D-l Bogdan Gavrilă s-a ocupat de preluarea pachetelor și s-a asigurat că au ajuns intacte la destinatari.Oricât de mic a fost gestul elevilor noștri,sperăm că a adus o farâmă de bucurie acolo unde s-a produs suferința, un zâmbet acolo unde au curs lacrimi. D-l director Marcel Emil Sas dorește să mulțumească părinților și elevilor de la C.N.O.Goga pentru tot sprijinul acordat.
Prof.Simona Stoianovici
Citiți principiile noastre de moderare aici!