Caii au fost adevăratele vedete ale evenimentului, chiar dacă organizatorii au apelat şi la serviciile unor dansatori brazilieni pentru a face petrecerea mai atractivă.16 echipaje din Bihor şi din judeţele limitrofe s-au înscris în competiţia de atelaje, un sport care a luat amploare în România în urmă cu un sfert de veac. Aceasta după ce înainte defilaseră în cadrul paradei atelajelor pe străzile Cetariului. Concursul a fost jurizat de specialişti în domeniu, preşedintele juriului fiind Rackoczi Ludovic, fondator al Clubului Sportiv „Tulipan” din Cubulcut.
Majoretele de la „Mistique Majorette”, formaţia „AmazonAsz” din Ungaria. MM Podium a oferit celor prezenţi un număr de varietăţi muzicale şi de dansuri tradiţionale. Atracţia serii şi marea surpriză a evenimentului a fost trupa „Copacabana”, din Brazilia care s-a aflat într-un turneu prin Europa. Organizatorii evenimentului de la Cetariu au profitat de faptul că cei de la Copacabana au avut spectacol în Budapesta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!