Candidatura nu este însă solitară, ci în echipă cu judecătorii Horaţius Dumbravă (Curtea de Apel Târgu Mureş) şi Adrian Neacşu (Tribunalul Vrancea). Candidatura în echipă reprezintă o noutate absolută în sistemul judiciar românesc. Căci până în 2004, când au avut loc ultimele alegeri în Consiliul Superior al magistraturii, candidaturile fiind exclusiv personale.„Până acum, întotdeauna a participat o singură persoană şi care a fost aleasă în baza propriilor susţineri, fără proiect, recomandări. Noi candidăm în echipă. Este benefic pentru că ne recomandăm unul pe celălalt, ne susţinem şi, în acelaşi timp, ne completăm reciproc” declară Dănileţ, fost consiler al fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei.
În total, nouă judecatori şi cinci procurori trebuie să ia locul actualilor membri, pentru a-şi exercita un mandat pentru următorii şase ani în organismul menit să apere independenţa justiţiei şi să gestioneze cariera magistraţilor.
„Împreună cu judecatorii Adi Neacşu şi Horaţius Dumbravă, îmi anunţ intenţia de candida. Cred că activitatea mea derulată din 2003 încoace în domeniul promovării independenţei justiţiei şi întăririi integrităţii judiciare mă recomandă pentru a obţine votul colegilor în a-i reprezenta în CSM. Bineînteles, voi alcătui un program care va însoţi candidatura, dar el va fi unul comun cu al celorlalţi doi judecători cu care am decis să facem o echipă. Căci cred că e vremea ca în CSM să vină o echipă de magistraţi hotărâţi şi curajoşi, care au deja o experienţă în domeniul reformei şi care mai ales au o viziune sistemică şi capacitatea de a-şi asuma responsabilităţi. Echipa noastră e deschisă lărgirii cu alţi colegi care vor să lucrăm împreună. Trebuie să fim realişti: urmează o perioadă grea pentru România şi în care justiţia va juca poate un rol crucial pentru menţinerea democraţiei şi aşa şubrede. Or, în CSM trebuie să fie aleşi membri care să aiba curaj să apere magistraţii în timp ce aceştia îşi îndeplinesc cu profesionalism atribuţiile”, arată Cristi Dănileţ în anunţul de candidatură postat şi pe blogul său.Un interviu cu echipa de candidaţi este postat şi pe site-ul www.juridice.ro
Cei trei arată că au lucrat împreună la mai multe proiecte de modernizare a Justiţiei, făcând propuneri de îmbunătăţire a funcţionării instituţiilor. Adrian Neacşu este promotorul şi realizatorul programului Jurindex, de publicare gratuită online a tuturor hotărârilor judecătoreşti. Dănileţ este iniţiatorul unui program privind susţinerea medierii de către judecători, ca principală modalitate de descărcare a rolului instanţelor. Iar Horaţiu Dumbravă a alcătuit o lucrare despre factorii de presiune şi conflictele de interese din Justiţie.
Trioul susţine că planul managerial pe care echipa îl va prezenta în alegeri vizează mărirea transparenţei sistemului dar şi a încrederii populaţiei în Justiţie, stabilirea unor criterii obiective de numire în funcţii de conducere sau de promovare la Înalta Curte şi a unor modalităţi de promovare a integrităţii judiciare.
„Trebuie să ne îngrijoreze faptul că s-a ajuns ca Justiţia să fie considerată o ameninţare de unii politicieni şi să se încerce controlul ei de către clasa politică. Trebuie să ne apărăm luând atitudine. Recâştigarea autorităţii Justiţiei, întărirea încrederii în sistem şi în fiecare judecător în parte sunt cerinţe ale statului de drept pe care ni-l dorim”, mai arată Dănileţ.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!