Judecătorii i-au dat câştig de cauză lui Daniel Vulcu. Mai precis, judecătorii au anulat toate actele de formare a comisiilor care l-au evaluat pe actorul Daniel Vulcu în martie şi aprilie 2018, la fel şi dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor, prin care a fost destituit din funcţia de manager Daniel Vulcu.
,,A fost un lucru pe care l-am aşteptat. Iar asta nu pentru că m-am obişnuit să fiu director, ci pentru că am vrut să se facă dreptate. Justiţia mi-a dat dreptate, lucru care mă satisface. Urmează ca împreună cu avocatul, să facem următorii paşi”, a declarat Daniel Vulcu.
Comisii ilegal constituite
În urmă cu un an şi jumătate, la evaluarea anuală a managerului Teatrului ,,Regina Maria”, CJ Bihor a numit o comisie de evaluare alcătuită, printre alţii, din Lucian Vărşăndan (fostul director al Teatrului din Timişoara), Flavius Bunoiu (fost director al Casei de Cultură a municipiului Oradea, dar fără nicio pregătire în domeniu) etc. Pe atunci, unii dintre membrii comisiei nu au răspuns comenzilor politice şi au notat diferit proiectul de management al lui Vulcu.
Cu alte cuvinte, membrii comisiei nu s-au pus de acord cu notele. Dacă, Vărşăndan l-a notat pe Vulcu cu peste 9, ceilalţi membrii i-au acordat note sub 7. Ori, legea spune că diferenţa nu trebuie să fie mai mare de două puncte între cea mai mică şi cea mai mare notă. Aşa încât, comisia a fost desfiinţată şi a fost numită o alta, din care a făcut parte interpretul de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu, Ştefan Ignat, cântăreţ de operă, în niciun caz specialişti în domeniu.
De data aceasta, noua comisie l-a notat pe ex-managerul Teatrului cu 6,98, în condiţiile în care nota de trecere trebuia să fie minimum 7. Ulterior, Pasztor Sandor a emis o dispoziţie prin care i-a desfăcut actorului şi regizorului Daniel Vulcu contractual de management. Iniţiat, Vulcu a contestat, pe cale administrativă rezultatele concursului, contestaţie care i-a fost respinsă. Urmare a acestui fapt, a atacat în instanţă Consiliul Judeţean Bihor pentru nedreptatea făcută. Iar judecătorii i-au dat dreptate.
Întâi, cei de la Tribunalul Bihor, care nu doar că au anulat deciziile de numire a comisiilor de evaluare şi dispoziţia prin care a fost debarcat Vulcu de la şefia Teatrului Regina Maria, ci i-au acordat acestuia şi despăgubiri materiale, egale cu remuneraţia de care ar fi beneficiat potrivit contractului de management (din mai 2018, când a fost destituit, până în prezent) şi daune morale de 5.000 de lei, respectiv cheltuieli de judecată în valoare de 4.990 de lei (onorariul avocaţial) şi 150 de lei, taxa judiciară de timbru.
Vineri, judecătorii de la Curtea de Apel Oradea, unde s-a judecat recursul declarat de Consiliul Judeţean Bihor, au casat în parte sentinţa Tribunalului Bihor şi au rejudecat fondul. Astfel, magistraţii instanţei superioare au respins capătul de cerere care a vizat anularea adresei nr. 11356/27.06.2018 (care se referă că nu se admite contestaţia lui Vulcu formulată pe cale administrativă), respectiv capătul de cerere privind acordarea daunelor morale. Judecătorii de la Curtea de Apel Oradea au menţinut, în schimb, restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Sentinţa este definitivă, ceea ce înseamnă că Daniel Vulcu poate să revină pe postul de director al Teatrului ,,Regina Maria”.
Cu executorul
Vasile Baba, avocatul care l-a reprezentat pe Daniel Vulcu în proces, speră că sentinţa va fi pusă în aplicare de către conducerea CJ Bihor, şi că legea nu va fi intepretată după bunul plac.
,,Practic, judecătorii Curţii de Apel Oradea au menţinut în parte decizia dată în dosar de colegii lor de la Tribunalul Bihor, în luna mai 2019. La Tribunal, am câştigat inclusive daune morale. Instanţa spune că trebuie să reia tot ce s-a întâmplat înaintea evaluării pe care noi am atacat-o în instanţă. Acel contract de management s-a încheiat pe o perioadă de trei ani. Practic, în perioada în care ne-a judecat, contractul a fost suspendat. Contractul ar trebui prelungit cu exact perioada în care ne-am judecat. Noi vom solicita Consiliului Judeţean Bihor reintegrarea pe funcţia de manager al Teatrului, aşa cum a dispus instanţa. Vedem care va fi reacţia Consiliului Judeţean şi de acolo vedem ce facem mai departe. În caz că nu se va respecta decizia instanţei, vom solicita sprijinul unui executor judecătoresc”, a declarat avocatul Baba.
Trimite articolul
XPe când o creaţie nouã, o piesã de teatru cu titlul ,, greşelile se reparã ca sã nu mai reaparã”.
FELICITĂRI MAXIME….mizeriile astea de politicieni au impresia ca pot face cam ce vor ei…uite ca nu e așa…auzi tu BUNOIU în comisie…băăă voi ați înnebunit de tot?….
Ce frumos danseaza justitia dupa cum canta partidul de la guvernare… Ma pis pe ea de justitie. Romania nu o sa fie niciodata o tara europeana cu asa judecatori. PNL aceeasi mizerie si mod de actiune ca PSD – nici o diferenta. Pleaca ai nostri vin ai nostri.
sa castigi postul de director al unei institutii de cultura in instanta…asta inseamna sa fii mafiot!
Teatrul va avea din nou un director semianalfabet si netalentat.
,, … care se referă că nu se admite contestația… ,, .