[eadvert]
În urmă cu câteva zile, o veste tragică se împrăștia din Dobrești: un băiat de 18 ani murise, strivit de tractorul din care tocmai coborâse. La volan se afla un bărbat mai în vârstă, cel care de altfel, a și anunțat la 112 evenimentul.
Cunoscând pasiunea pentru motociclete a băiatului, prietenii au făcut un apel în mass media și pe pagina „Comunitatea Motocicliștilor din Oradea”, propunând motocicliștilor să onoreze amintirea lui Daniel, a cărui mare pasiune au fost motoarele.
„În data de 23 ianuarie s-a stins din viață un prieten apropiat la vârsta de 18 ani, îi plăceau foarte mult motoarele, adora sa audă sunetul motorului turat, familia lui ne-a rugat să ne adunăm cu motoarele să facem gălăgie pentru ca adora asta”, a scris Florin Bronț, prieten al lui Daniel.
La apel au răspuns foarte mai mulți, iar „ultimul salut” a fost pe măsură, cortegiul motorizat a purtat prin Dobrești portretul lui Daniel, ca un ultim omagiu adus unui tovarăș.
„A fost îngrozitor pentru familie, (să îl înmormânteze pe băiat n.r.), am fost enorm de mulți oameni. Dar în același timp, s-au și bucurat cumva că noi toți prieteni și nu numai, am fost alături de ei în aceste momente groaznice și ne-am dus cu el până la sfârșit, așa cum ne-am promis”, ne-a relarat Viviana, o foarte bună prietenă a celui dispărut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!