Decizia premierului lovește tocmai în filiala PSD Bihor, condusă de Ioan Mang. Beneficiarul direct al deciziei premierului PSD este adversarul politic al pesediștilor bihoreni – Ilie Bolojan și filiala condusă de acesta, PNL Bihor.
Prin această decizie a președintelui interimar al PSD, este greu de crezut că un candidat PSD Bihor va avea șanse să câștige șefia Consiliului Județean, având în vedere avansul politic și electoral pe care îl are PNL, în județul Bihor. Cu atât mai mult cu cât, o dată ales uninominal, președintele Consiliului Județean va forma noua majoritate, în jurul său. De asemenea, prin această decizie, este extrem de puțin probabil ca vreun candidat UDMR să devină președinte al Consiliului Județean Bihor, chiar dacă alegerile vor avea loc într-un singur tur de scrutin, în condițiile în care, la alegerile din urmă cu două săptămâni (26 mai), UDMR Bihor a avut un scor electoral de 19,3%. PNL a obținut 34,5%, iar PSD doar 17,8%, în Bihor.
Pentru o legitimitate sporită
„Avem în şedinţa de azi (luni-n.red.) un act normativ prin care modificăm modul de alegere a preşedintelui Consiliului Judeţean. Am înţeles mesajul cetăţenilor, respectiv dorinţa de a avea un rol mai important în ceea ce priveşte alegerea factorilor de decizie şi de a-şi exprima în mod direct opţiunea de vot cu privire la cei care iau măsuri pentru comunitate. Vom modifica legislaţia, astfel încât preşedintele CJ să fie ales, din nou, prin vor direct de comunitatea locală”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă, luni, la Palatul Victoria.
„Revenirea la votul uninominal va creşte legitimitatea, reprezentativitate şi stabilitatea preşedinţiilor de Consilii Judeţene, cei care, împreună cu primarii şi consilierii, pun în aplicare proiectele pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Preşedintele CJ nu trebuie să facă obiectul negocierilor între partide, ci trebuie să reprezinte voinţa cetăţenilor din fiecare judeţ exprimată prin vot. Legitimitatea dată prin vot este esenţială pentru fioecare preşedinte de CJ, pentru că îl responsabilizează să pună în practică obiectivele pentru care cetăţenii i-au dat votul”, a mai afirmat aceasta, citată de Mediafax.
Rămâne de văzut dacă președinții de consilii județene vor fi aleși într-un singur tur de scurtin, precum primarii, sau dacă se va reveni și în alegerile locale la cel de-al doilea tur de scrutin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!